INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SCOȚIA

Nu i-a vrăjit chiar pe toți » Ianis Hagi, pus la punct după întâia titularizare: „De asta nu a ajuns niciodată mare, în ciuda numelui”

Ianis Hagi, înaintea meciului cu St. Johnstone // foto: Imago Images
Ianis Hagi, înaintea meciului cu St. Johnstone // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 04 decembrie 2024, 09:56 / Actualizat miercuri, 04 decembrie 2024 10:16

Lăudat în general pentru prestația din primul meci ca titular la Rangers în acest sezon, Ianis Hagi, 26 de ani, a avut parte și de critici. Cei de la Ibrox Noise i-au analizat evoluția și au prezentat „motivul pentru care nu a ajuns mare în fotbal”.

Pe 1 decembrie, Ianis Hagi a bifat primul meci ca titular la Rangers în acest sezon. Pe teren 90 de minute în St. Johnstone - Rangers, mijlocașul român a contribuit decisiv la unica reușită a partidei, autogolul lui Jason Holt, care și-a trimis mingea în propria-i poartă după centrarea românului.

În general, reacțiile cu privire la evoluția lui Ianis au fost pozitive, dar au existat și voci care au temperat entuziasmul suporterilor lui Rangers.

O analiză mai degrabă critică a fost publicat de cei de la Ibrox Noise.

Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița lui de 3 ani a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Dinamo
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița lui de 3 ani a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare

Ianis Hagi, pus la punct după întâia titularizare la Rangers: „De asta nu a ajuns mare în fotbal”

„Cum a jucat Ianis cu St. Johnstone?

Așa și așa. Efortul depus a fost acceptabil, puțin cam mult jogging pentru gusturile noastre, dar era de așteptat să caute mereu pasa decisivă. Inteligența lui fotbalistică, ca de fiecare dată, a fost prea mult în fața colegilor de echipă și chiar propriului corp.

Vedeți, motivul pentru care un jucător cu un nume precum al lui nu a ajuns niciodată mare în fotbal, în ciuda talentului evident, este lipsa de viteză pentru un decar și faptul că încearcă lucruri pe care corpul nu i le permite.

A încercat destul de multe pase directe la care colegii n-au avut nicio șansă de a ajunge, deși în teorie viziunea lui a fost bună.

Mai mereu a fost așa în tricoul lui Rangers, cu un pas înaintea adversarilor și colegilor, dar mai ales cu un pas înaintea propriei abilități.

Deși unii ar putea în mod generos să-l crediteze cu pasa decisivă, având în vedere că mingea lui a condus la un autogol sub presiunea pusă de Tavernier, tehnic a fost un autogol, la care nu atribuim pase decisive. (...)

Hagi s-a descurcat acceptabil. Nu este un Messi, este alt jucător care a devenit mai bun cu cât a jucat mai puțin. Să nu uităm, a fost de-a dreptul groaznic în Spania și au renunțat la el destul de rapid. Dar va lucra din greu pentru Rangers și câtă vreme va fi pe Ibrox va fi o unealtă de folosit din când în când”, se arată în analiza publicației citate.

Aceștia mai scriu că „cea mai bună soluție pentru poziția de număr 10 este Nedim Bajrami. Este irosit în stânga și nu poate face prea multe pagube acolo. Când Oscar Cortes va fi apt de joc din nou, simțim că el în stânga și Cerny în dreapta, cu albanezul în centru, ar putea fi formula pe care să mizeze Clement”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Avere incredibilă strânsă în 8 ani de primul superstar ajuns în fotbalul chinez! „Calitatea vieții din China nu există altundeva”
Campionate
Avere incredibilă strânsă în 8 ani de primul superstar ajuns în fotbalul chinez! „Calitatea vieții din China nu există altundeva”

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (8)
JohnnyWalker66
JohnnyWalker66  •  04 Decembrie 2024, 14:52

si presa dimboviteana il lauda, ca de obicei, pt ultimul meci, ca soc! ca ce senzational a jucat !

niculaemoromete
niculaemoromete  •  04 Decembrie 2024, 13:09

Lipsa de viteză vine de la lipsa de determinare, care vine de la lipsa de ”foame”. Accidentarea speram să-l facă mai ”rău”, dar văd că timpul trece... Da, noi speram să fie, dar poate doar trebuie să așteptăm: Hagi sr. a explodat la 28 de ani, parcă...

o_bic
o_bic  •  04 Decembrie 2024, 12:13

Deci,se poate d-lor ziariști să găsiți si astfel de articole la adresa lui Eanix (26 de ani) care sunt de altfel purul adevăr.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează