INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Dan Șucu negociază preluarea unui club de tradiție din Serie A. Sursele GSP confirmă: „Este o oportunitate!” » Și Ion Țiriac ar fi implicat în afacere

Dan Șucu, la meciul Rapid - Oțelul Galați, foto: Ionuț Iordache
Dan Șucu, la meciul Rapid - Oțelul Galați, foto: Ionuț Iordache

Articol de , , - Publicat miercuri, 18 decembrie 2024, 09:30 / Actualizat miercuri, 18 decembrie 2024 12:52

Genoa, echipă aflată pe locul al 13-lea în Serie A și cu mari probleme financiare, are urgentă nevoie de aport de capital. Dan Șucu s-a deplasat în Italia pentru a negocia cu actualii proprietari ai Grifonului.

Presa locală susține că ar fi vorba despre o sumă de 40 de milioane de euro, pe care Dan Șucu și Ion Țiriac ar fi gata s-o investească.

Sursele GSP.ro au confirmat informația și au mai dezvăluit că „Șucu se gândește că astfel îi va fi mai ușor să ajungă în cupele europene, chiar în Champions League, și să își rotunjească veniturile din fotbal pe termen lung”.

  • Genoa este cel mai vechi club italian aflat în activitate. Fondat în anul 1893 și supranumit Grifonul, are în palmares nouă titluri, toate câștigate înaintea celui de-al Doilea Război Mondial (1898, 1899, 1900, 1902, 1903, 1904, 1914–1915, 1922–1923, 1923–1924), o Cupă a Italiei (1936-1937), două Coppe delle Alpi (1962, 1964) și una Anglo-Italiană (1996)

Dan Șucu nu neagă: „Nu am nimic de spus, deocamdată”

Contactat în această dimineață de GSP, Dan Șucu a reacționat laconic, fără a dezminți însă știrea venită de la Genova și publicată în premieră de cotidianul La Repubblica.

„Nu am nimic de spus, deocamdată”, a transmis Dan Șucu.

Despre șeful Rapidului, Genova Today scrie că „e patronul Mobexpert, una dintre cele mai mari companii producătoare de mobilă din lume. Acesta a intrat deja în lumea fotbalului, conducând acum Rapid București. Echipa se situează pe locul al șaptelea în prima ligă din România și e în cursă pentru calificarea în play-off”.

Dan Șucu negociază preluarea unui club de tradiție din Serie A. Sursele GSP confirmă: „Este o oportunitate!” » Și Ion Țiriac ar fi implicat în afacere
Dan Șucu, Victor Angelescu și Albion Rrahmani, prezenți la meciul Rapid - Gloria Buzău / foto: Cristi Preda (GSP)

Și Ion Țiriac ar putea contribui cu bani la Genoa

Același ziar La Repubblica mai scrie că în spatele grupului de investitori români s-ar afla și miliardarul Ion Țiriac, pe care îl caracterizează astfel:

„În vârstă de 85 de ani, acesta are un trecut în tenis și un prezent de antreprenor, cu o avere estimată la două miliarde de dolari. Ceea ce îl face cel mai bogat fost sportiv din lume!”.

Italienii trag concluzia, după aceste dezvăluiri, că „rămâne de văzut dacă recapitalizarea clubului de către A-Cap, societatea mamă a 777 Partners, va avea un rezultat. Dar este în prezent blocată de probleme juridice”.

Dan Șucu negociază preluarea unui club de tradiție din Serie A. Sursele GSP confirmă: „Este o oportunitate!” » Și Ion Țiriac ar fi implicat în afacere
Ion Țiriac, în studio-ul GSP

Grupul românesc are doi concurenți pentru preluarea clubului Genoa

Genoa Today, care preia informațiile din La Repubblica, mai notează că „e nevoie de 40 de milioane de euro pentru a garanta stabilitatea clubului genovez, cel puțin până la sfârșitul anului.

Apoi, noii acționari ar putea prelua întreaga companie, care este acum din ce în ce mai departe de 777 Partners. Adunarea Generală a aprobat suma, dar cine va pune acești bani pe masă?

Aceasta este întrebarea la care se gândește toată lumea și la care nu s-a răspuns în cadrul reuniunii. Așadar, valsul numelor a început, cu trei piste fierbinți.

Una este spaniolă, despre care se știu foarte puține lucruri. Alta duce direct la Raffaello Follieri, un antreprenor care s-a întors în Italia după problemele din SUA. Iar a treia merge direct în România”.

GSP.ro a încercat să ia o reacție oficială și de Andres Blazquez, CEO-ul clubului Genoa, dar oficialul spaniol nu a răspuns momentan la solicitarea publicației.

Genoa era pe minus 38,8 milioane de euro la 30 iunie

Italienii au anunțat de-acum trei zile că grupul „777 Partners” a fost înlăturat din Consiliul de Administrație al clubului. Într-o ședință decisivă pentru Genoa, acționarii au aprobat bilanțul la 30 iunie 2024 pe roșu, cu pierderi de 38,8 milioane de euro, și revocarea din funcții a celor trei reprezentanți ai fondului american de investiții.

Aceștia s-au dat la o parte, lăsând loc în gestionarea clubului creditorilor A-Cap. S-au retras din Consiliul de Administrație al grupării rossoblu directorii Steven William Pasko, Joshua Craig Wander, doi dintre fondatorii holdingului, plus Adam Randall Weiss, consfințind astfel ieșirea definitivă a 777 Partners din club.

Numai 3 ani au rezistat americanii la Genoa!

„Plecarea celor trei este doar ultimul pas într-o dezangajare care a început cu luni în urmă, dar marchează un moment decisiv pentru Grifon. La trei ani de la venirea fondului american la cârma clubului, pe care l-a preluat în 2021, punând capăt erei de 18 ani de președinție a lui Enrico Preziosi”, adaugă italienii.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Am citit despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Am citit despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (32)
cobra
cobra  •  18 Decembrie 2024, 12:38
Postat de Zazu pe 18 Decembrie 2024, 12:12

Mu....mu!

Mu...mu! este și pentru bărbatul vacii?

cobra
cobra  •  18 Decembrie 2024, 12:36

Va deveni un întreprinzător italian, apărat de catre justișia italiană. Bănuții, "câștigți cinstit", cu sudoarea frunții vor fii du;i din țara in care a pus labele pe iei și uite așa, la cei cca 200 miliarde dolari scoși din tară (constatare CIA) - se mai adaugă incă ceva!!

username_2
username_2  •  18 Decembrie 2024, 12:33

Sucu si nea Tiri, doi bursuci cu parul rar si arici la buzunar, au buzunarele cu sute

Vezi toate comentariile (32)
Comentează