Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 31 decembrie 2024 18:12 / Actualizat marti, 31 decembrie 2024 18:30
E oficial, Adrian Mutu e noul antrenor de la Petrolul. Echipa din Ploiești a anunțat că a semnat cu fostul jucător al clubului.
Adrian Mutu a semnat până în 2026. El era liber de contract din primăvara anului 2024, de când s-a despărțit de CFR Cluj. Fostul mare atacant îi ia astfel locul pe bancă lui Mehmet Topal, care a demisionat după ultimul meci al anului, 2-1 cu Slobozia.
Adrian Mutu e noul antrenor de la Petrolul! Comunicatul oficial
„Oficial, Adrian Mutu este noul antrenor principal al echipei noastre!
Fostul mare internațional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026.
Adrian Mutu își va cunoaște noii elevi pe 3 ianuarie, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya, și îi va avea drept colaboratori în staff-ul tehnic pe Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic).
În vârstă de 45 de ani, Adrian Mutu revine, astfel, la FC Petrolul, la aproape 11 ani distanță de la momentul în care îmbrăca tricoul „galben-albastru” din postura de jucător.
Deținătoare a Cupei României la acel moment, Petrolul reprezenta, în ianuarie 2014, o nouă bornă a unei cariere impresionante, iar „Brilianul” avea să-i răsplătească pe fanii „lupilor” cu câteva momente de neuitat, cum ar fi evoluțiile din partidele cu Viktoria Plzen.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, România U21, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftchi PFK Baku, CFR Cluj. A participat, cu echipa națională „U21”, la turneul final al Campionatului European (2021). Bun (re)venit, Adrian Mutu!”, a transmis Petrolul, pe pagina de Facebook a clubului.
Mutu o preia pe Petrolul pe locul 6, cu 31 de puncte în primele 21 de etape disputate. Adrian va debuta ca antrenor la „găzari” împotriva Oțelului.
Andrei Vlad, prima țintă a lui Adrian Mutu la Petrolul
Mutu își pregătește deja mandatul. Primul transfer dorit este cel al portarului Andrei Vlad (25 de ani). Contractul acestuia cu FCSB va expira și nu există șanse pentru prelungire.
Vlad este a treia variantă în poarta campioanei, după Ștefan Târnovanu și Lukas Zima. Cel din urmă vine chiar de la Petrolul!
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”