Articol de Alexandru Stanciu - Publicat duminica, 05 ianuarie 2025 14:25 / Actualizat duminica, 05 ianuarie 2025 14:25
Stefan Bajcetic (20 de ani), mijlocașul lui Liverpool, este dorit de Real Betis, în La Liga. Mijlocașul spaniol evoluează în prezent pentru Red Bull Salzburg, sub formă de împrumut, unde a fost adus de fostul secund al lui Jurgen Klopp, Pepijn Linders.
Tehnicianul olandez a fost demis în luna decembrie, astfel că Bajcetic ar fi tentat să se întoarcă la Liverpool sau să ajungă într-un alt campionat.
Stefan Bajcetic este dorit de Real Betis
În acest moment, nu se știe concret dacă interesul celor de la Betis este de a-l transfera pe Bajcetic sau doar să-l împrumute, susțin jurnaliștii de la Daily Mail.
Stefan Bajcetic este produs al academiei lui Liverpool, iar Jurgen Klopp i-a oferit mijlocașului spaniol debutul în Premier League, în sezonul 2022-2023, când Bajcetic a bifat 11 apariții, timp în care a marcat și un gol.
În stagiunea precedentă, Bajcetic a bifat un singur meci în Premier League, iar apoi a ratat întregul sezon din cauza unei accidentări la gambă.
Contractul lui Stefan Bajcetic cu Liverpool expiră în vara anului 2027.
Arne Slot a vorbit despre Stefan Bajcetic înaintea împrumutului spaniolului la Red Bull Salzburg: „Sper să fie un an mare pentru el doarece este foarte talentat și a lipsit aproximativ 15 luni de pe terenul de fotbal.
Având în vedere faptul că este atât de tânăr și a lipsit atât de mult, are nevoie de meciuri. Ar fi putut juca și la noi, dar avem 6 sau 7 mijlocași foarte buni, deci timpul de joc aici ar fi fost limitat față de ce ne așteptăm că va juca la Salzburg.
Deci, pentru noi și pentru el cel mai important acum este să joace și să capete mai multă încredere. Este foarte dificil să menții în formă un jucător care a lipsit 15 luni iar apoi ar urma să joace foarte puțin”.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”