Articol de GSP - Publicat luni, 10 iunie 2013 00:00 / Actualizat luni, 10 iunie 2013 14:56
După un sezon bun, cu 15 goluri marcate în Liga 1, Marius Alexe speră ca Dinamo să-l cedeze la o echipă din străinătate.
Fotbalistul de 23 de ani consideră că a ajuns la maturitatea necesară pentru a face faţă în campionate ca Anglia sau Italia.
"Sînt multe campionate care îmi plac, însă în Anglia şi în Italia mă văd cel mai bine. M-am gîndit mult că ar fi momentul să fac acest pas, pentru că nu mai sînt un jucător tînăr, asta-i clar ş cred că în momentul de faţă sînt pregătit. Am jucat deja 5 sezoane la Dinamo, am încă 9 la echipele de juniori şi la echipa a 2-a şi cred că şi eu am nevoie de o schimbare şi sper să fiu înţeles de toată lumea. Sper ca în următoarele zile să se rezolve ceva", a declarat Alexe pentru Digi Sport.
Atacantul dinamovist nu ia în calcul să plece la vreo rivală a "cîinilor" din Liga 1: "Sper ca şi conducerea să-mi dea drumul, să fiu înţeles, pentru că este momentul meu. Sînt un jucător tînăr şi mi-aş dori să fac acest pas într-un campionat puternic, să cresc din ce în ce mai mult. În campionatul României Dinamo este clubul meu, unde am crescut, unde o să am tot timpul sufletul".
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”