Articol de GSP - Publicat luni, 13 aprilie 2020 11:14
Suporterii lui Dinamo s-au alarmat după anunțul sumbru făcut de patronul Ionuț Negoiță. Au făcut apel la fanii înscriși în programul DDB, au mai adunat și noi membri și au strâns deja 45.000 de euro.
„Dinamo va dispărea dacă există dezinteres. Și nu e vorba despre un an sau doi, ci despre două săptămâni. Dacă nu se ia licența în aceste 20 de zile, la revedere" este anunțul sumbru făcut de Ionuț Negoiță, care a pus pe jar suflarea dinamovistă. Suporterii implicați în programul DDB n-au stat cu mâinile în sân, în ciuda perioadei dificile pe care o traversează lumea, și caută soluții pentru a ajuta clubul. Din nou.
Un milion and counting
N-ar fi prima mână de ajutor pe care suporterii o dau clubului. Prin acest program, formația alb-roșie a mai beneficiat de puțin peste un milion de lei. De două zile, fanii au făcut apel și au strâns deja o parte din suma necesară supraviețuirii temporare, adică obținerii licenței. Patronul echipei, Ionuț Negoiță, a anunțat că este nevoie de 180.000 de euro pentru ca echipa să primească dreptul de a juca în Liga 1 și în sezonul viitor. Fanii au trimis deja mail-uri la toți cei înscriși în programul DDB pentru a cere sprijin.
Sunt strânși deja în jur de 45.000 de euro, însă eforturile vor continua. Totuși, e nevoie și de un sprijin suplimentar pentru ca suma cerută să fie atinsă în timp util.
Nume sonore printre membri
În programul DDB sunt înscriși mai mulți foști și actuali jucători ai lui Dinamo. Dacă Ionuț Lupescu și Dragoș Grigore sunt membri „elită DDB", adică au abonament de 1.948 de euro, sunt mulți alții care îl au pe cel de „acționar DDB", care e 48 de euro. Printre ei Cleo Vaișcovici, Adrian Mihalcea, membru dinainte de a fi numit antrenor, Gică Mihali, Florin Prunea, Ionel Dănciulescu, Dario Bonetti, Alioșa Vojnovici, plus toți jucătorii actuali din echipele de fotbal și handbal. În total sunt aproximativ 4.300 de membri.
4280 de membrierau înscriși în programul DDB până în această dimineață
45.000 de euroeste suma strânsă în ultimele două zile, fie din cotizații ale membrilor deja activi, fie din membri noi înscriși
10.06%din acțiunile clubului Dinamo sunt deținute de suporterii din DDB
VIDEO. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Nicolae Badea vorbește despre o posibilă revenire la Dinamo: „Doar aici iau în calcul”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern