Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 23 octombrie 2018 09:00
ANALIZĂ. ”Tati” Vasile Miriuță a debutat cu stângul ori de câte ori a preluat echipe din mers. Șase tentative, cu cea de sâmbătă, 0-2 cu Astra Giurgiu, toate eșuate.
Vasile Miriuță e genul de antrenor care nu fuge de greu. Nu spune "pas" când i se propune să preia o echipă aflată într-o situație delicată. Dovadă că, pentru tehnicianul băimărean, FC Hermannstadt reprezintă deja a șasea provocare de acest gen. Problema lui? N-are în buzunar bagheta magică, cea care i-ar permite să schimbe macazul imediat după instalare.
Deja vu
Eșecul cu Astra (0-2), la debutul pe banca sibienilor, e practic un deja vu. Statistica stă mărturie. "Tati" a eșuat și la precedentele cinci tentative de restart ale unor formații preluate din mers. Bilanțul la debut: 0 victorii, 4 remize și o înfrângere, suferită sezonul trecut, în fața Chiajnei, pe care tocmai o lăsase ca s-o preia pe Dinamo!
De coșmar
Două dintre campaniile sale au fost chiar de coșmar. În 2013-2014, cu CFR Cluj, a înregistrat 3 remize și două eșecuri înainte de a bifa prima victorie, un 1-0 cu Pandurii. Iar la Concordia, în 2017, parcursul a fost unul apocaliptic de-a dreptul: 5 înfrângeri și două egaluri până la întâiul succes, 2-1 cu Gaz Metan. Apoi un 0-1 cu CFR și Miriuță și-a făcut bagajele, chemat de Negoiță să-i resusciteze pe "câini". Fără succes.
PRECEDENTELE DEBUTURI RATATE CÂND A PRELUAT ECHIPE DIN MERS
Clubul | Data instalării | Meciul 1 | Meciul 2 |
CFR Cluj | 27.12.2013 | 0-0 cu FC Vaslui | 1-1 cu Viitorul |
ETO Gyor | 24.11.2014 | 2-2 cu Paksi | 2-0 cu Honved |
Energie Cottbus | 24.09.2015 | 2-2 cu Magdeburg | 2-2 cu Wehen |
Chiajna | 19.07.2017 | 1-1 cu CSU Craiova | 0-1 cu Poli Iași |
Dinamo | 20.09.2017 | 2-3 cu Chiajna | 0-1 cu FCSB |
7 meciurifără succes a avut Miriuță la Chiajna, sezonul trecut, până să bifeze prima victorie. La CFR, în 2013-2014, au fost 5
42 de meciuria fost recordul lui "Tati" pe banca unei echipe. În al doilea mandat la CFR, derulat între 27 iunie 2016 și 6 iunie 2017
"E greu să vii după un alt tehnician, în plin sezon. Dar câteodată n-ai ce face, trebuie să riști. Vrem să muncim și ne ducem acolo de unde avem oferte. Iar mie, vă spun sincer, îmi place să reclădesc.
Patronii de la noi nu înțeleg că nu poți să construiești ceva în doar două, trei luni. La cluburi nu există răbdare. Sper totuși să stau cât mai mult la Sibiu"
Vasile Miriuță, la preluarea lui Hermannstadt
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”