Articol de GSP - Publicat joi, 11 august 2011 00:00 / Actualizat joi, 11 august 2011 14:08
Arbitrii vorbesc puţin. Unii nu vor, iar altora le este interzis acest lucru. În schimb, fluieră. Există, totuşi, o emisiune săptămînală, la Radio GSP, în care cei care împart dreptatea la meciuri cu fluierul sau cu steagul, sau cel puţin aşa ar trebui să facă, pot să şi vorbească. Să le răspundă oamenilor, să-şi motiveze deciziile de la meciuri.
Primul arbitru invitat in studioul Radio GSP a fost centralul Radu Petrescu. "Arbitrii au misiune mai grea decat fotbalistii in pregatirea unui meci. De cand primim delegarea analizam video ambele echipe, toti jucatorii posibili. Incercam astfel sa evitam surprizele neplacute. De exemplu, la debut, Dorinel Munteanu mi-a dat mult de furca. Reusea diagonale de 45 de metri si mereu eram pe picior gresit", a povestit Petrescu modul în care se "încălzeşte" pentru un meci.
"Cel mai important sfat l-am primit de la Collina. Trebuie sa fiu arbitru 365 de zile pe an"
Radu Petrescu a tinut sa vorbească despre iesirea necontrolată de la sfarsitul meciului Sportul- CFR, din editia trecuta, cand a criticat atitudinea comentatorului Digisport: " Nu am avut o ziua buna. Asta e clar. Iesirea mea a fost exagerata de jurnalisti, dar nu ma disculpa. Nu este normal sa am o asemenea reactie. Am tot cautat sa imi cer scuze public. Acum am prima ocazie". La finalul acelui meci, Petrescu intrase în sala de conferinţe şi a întrebat dacă se află acolo şi comentatorul partidei. "Vorbesc despre fotbal unii care nu se pricep. Să-i transmiteţi multă sănătate din partea mea", spusese atunci, nervos, Petrescu.
Cînd sînt mai mulţi arbitri într-o familie, ceilalţi nu se uită la meciul celui delegat ;)
Despre presiunea pusa de conducatorii de cluburi inainte de meciuri, Radu Petrescu spune că "arbitrii simt presiunea oamenilor din fotbal. De aceea, majoritatea dintre ei nici nu mai deschid televizorul dupa delegare. Sunt multe familii de arbitri despre care stiu ca nici nu se uita la meciul condus de unul din familia lor".
Radu a fost singurul arbitru de centru român participant la un curs organizat recent de UEFA. In 6-7 ani, in mod normal, cei care participa la respectivul curs devin arbitrii FIFA. Radu Petrescu are doar 28 de ani.
Personal, Petrescu nu crede că introducerea tehnologiei avansate în fotbal ar fi un lucru cu mari beneficii pentru acest sport. "Sînt impotriva tehnologiei in arbitraj. Cat timp jucatorii nu au cip in picior, nici noi nu avem nevoie de asa ceva. Nu exista jucatori greu de arbitrat. Dialogul pe care-l porti cu ei este decisiv. Aud multe despre Dan Alexa, dar el trebuie apreciat pentru comportamentul sau fata de cavalerii fluierului", a mai spus Petrescu la emisiunea " Arbitrii la raport" de la Radio GSP.