FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - ALBA IULIA, JOI, 14:30, GSPTV ŞI FAZEVIDEO ÎN TIMP REAL PE GSP.RO

Bonfim nu se mai implică la antrenamente, supărat că nu primeşte salariul la timp

Eder Bonfim, Bonfim, Poli Timisoara
Eder Bonfim, Bonfim, Poli Timisoara

Articol de GSP - Publicat marti, 16 martie 2010 00:00

Brazilianul Eder Bonfim (28 de ani) nu mai prinde echipa la Poli.

Fundaşul de bandă dreapta a fost lăsat în afara lotului etapa trecută în Giuleşti, iar cu Urziceni a stat tot meciul pe bancă. "Şi-a pierdut locul de titular din cauza randamentului. Cînd va demonstra că merită să joace, va juca", a explicat Neluţu Sabău.

Chiar dacă antrenorul bănăţenilor pune absenţa lui Bonfim pe seama evoluţiilor sale nesatisfăcătoare, surse autorizate susţin că jucătorul este nemulţumit de desele întîrzieri la plata contractului şi că nu i s-au oferit mai mulţi bani pentru a-şi achita chiria la locuinţa sa din Timişoara, care se ridică la aproximativ 1.000 de euro lunar.

În plus, deşi team-managerul Daniel Stanciu susţine că sud-americanul acuză dureri la spate, fotbalistul a dezvăluit că nu are probleme medicale. "Nu am nimic, m-am pregătit foarte bine toată săptămîna... Eu sînt bine, depind de antrenor dacă intru ori nu pe teren", a spus Bonfim la finalul meciului cu Unirea Urziceni.

300 euro e suma acordată de club jucătorilor pentru plata chiriilor lunare

"Bonfim n-a jucat din raţiuni tactice. În plus, a acuzat şi dureri mari de spate"
Daniel Stanciu, team-manager Poli

Contra în perfuzii
Mijlocaşul Cosmin Contra (35 de ani) a jucat cu febră duminică seara, contra Unirii Urziceni. Imediat după joc, fotbalistul s-a simţit rău şi a necesitat îngrijiri medicale. Însoţit de organizatorul de competiţii Dorin Micşa, "Guriţă" a fost transportat la spital, unde i s-a administrat o perfuzie. Jucătorul de bandă dreapta nu a participat la antrenamentul de ieri.

Dede e apt, Cociş mai aşteaptă
Accidentat la Cupa Africii pe Naţiuni, mijlocaşul defensiv angolez Aderito Dede a recidivat în Antalya, în amicalul cu Tavria Simferopol. Africanul şi-a revenit după ruptura musculară la gambă, iar ieri s-a antrenat normal şi va putea fi folosit de Sabău în confruntarea cu Unirea Alba Iulia. Altfel, Răzvan Cociş va fi apt de joc cel mai probabil în două săptămîni, mijlocaşul acuzînd o contractură. Ieri, Cociş a alergat separat la antrenament.

Iancu furios
După remiza cu Unirea Urziceni, patronul Marian Iancu a fost interpelat de un suporter care i-a cerut să schimbe faţa echipei. "Domnule Iancu, haideţi să schimbăm echipa!", i-a strigat fanul, iritat de rezultat. "Fă-ţi echipa ta! Ce să schimbăm?! Lăsaţi-mă în pace, că numai gargară faceţi! M-am săturat de gargară. Du-te în stadion şi strigă demisia, că aşa v-aţi învăţat! Cum să schimb echipa?! Dacă eu dau banii nu înseamnă că mă bag la tactică şi la făcut primul 11", i-a răspuns Iancu. (Dana Surulescu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde de dolari din Buffalo, locul unde zăpada ajunge la peste 2 metri în fiecare an
Campionate
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde de dolari din Buffalo, locul unde zăpada ajunge la peste 2 metri în fiecare an
Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”
Campionate
Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”
Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film
Stranieri
Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (3)
 •  16 Martie 2010, 09:18

D-lor Tuhut si Bucur( autorii articolului),prin surse autorizate se inteleg persoane desemnate de club pt. relatiile cu presa . Ori voi nu va mai puteti apropia de club( pe buna dreptate), asa ca stirea voastra e iarasi luata din memorie si imaginatie. Si apropo , Bonfim e vecin de apartament cu mine , si chiar a avut probleme la spate.Vai de voi , ziaristii lui peste prajit!

ursy
ursy  •  16 Martie 2010, 09:04

Iertati-ma, poate gresesc, dar in viziunea mea, Bomfim este poate cel mai bun jucator al lui Poli. Munceste foarte mult pe teren, iar constructiileadevarate, concrete, de cele mai multe ori cu finalizare de la el au plecat.

reality
reality  •  16 Martie 2010, 08:22

Domnule Iancu, Poli era un Mercedes la care domnul sofer Sabau i-a bagat benzina cu CO 90, i-a pus cel mai ieftin ulei si i-a mai schimbat cate ceva pe la motor fara sa intrebe pe nimeni iar acum are pretentia sa mearga ca un Porche. Asta este situatia pe care incercau sa o sugereze fanii. Ce e de facut... habar nu am dar e sigur ca nu stiu ce sanse are Poli sa fie pe un loc de cupa europeana daca .... a uitat sa bage mingea in poarta, fotbal fara goluri cine naiba a mai vazut?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează