Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 13 februarie 2023 23:40 / Actualizat marti, 14 februarie 2023 00:13
CFR Cluj a anunțat transferul lui Robert Filip (20 de ani), mijlocaș central român venit de la US Alessandria Calcio.
Transferul a fost anunțat de clujeni în ultima oră a perioadei de mercato din iarnă.
CFR l-a transferat pe Robert Filip
„Bine ai venit, Robert Filip! Cluburile CFR 1907 Cluj și US Alessandria Calcio au ajuns la un acord privind transferul internaționalului U20, Robert Filip, în Gruia! Îi urăm bun venit la CFR Cluj tânărului mijlocaș central și cât mai multe realizări!”, a transmis CFR Cluj pe pagina de Facebook a clubului.
Robert Filip a jucat 14 meciuri în acest sezon pentru Alessandria Calcio, echipă din Serie C, liga a treia italiană. Mijlocașul a marcat un gol și nu oferit vreo pasă decisivă. De-a lungul carierei, a mai evoluat la Derthona și PDHA, echipe aflate în prezent în Serie D.
În actuala stagiune, Filip a fost titular în 33% din meciurile echipei Alessandria Calcio în Serie C. Mijlocașul român este cotat la 100.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com.