Articol de GSP - Publicat vineri, 03 iulie 2020 10:42 / Actualizat vineri, 03 iulie 2020 12:46
Cornel Dinu (71 de ani), legenda celor de la Dinamo, le-a făcut o analiză nemiloasă jucătorilor lui Adrian Mihalcea, după un nou eșec înregistrat de „câini”, 0-1 în deplasare cu Viitorul.
„Dinamoul a părut mai realist așezată în teren, un 4-4-2, cu doar două schimbări față de meciul precedent, ca și Viitorul, numai că Viitorul este construită în timp, rațional, omogen, principial, iar Dinamo, în ultimul timp, mai mult ca să iasă la număr.
Când ajungi să crezi că poți construi la mijloc și pune mingi folositoare pentru atacanți cu Grigore, Răuță, Sin și eterna condamnare că prostia și lăcomia în fotbal se plătesc… e vorba de Șerban… mai bine încerci să-l prinzi pe exploatatorul Negoiță în rotativa de intrare în hotelul Rin, ca în filmul lui Coppola cu Al Pacino familist convins, Nașul 2”, a declarat Cornel Dinu, potrivit Fanatik.
Cornel Dinu: „Viitorul s-a impus fără să forțeze”
„Mulți se așteptau ca, la antecedentele de război dintre cele două echipe, Hagi și «copii» săi să se răzbune la propriu fizic și la figurat ca scor, pe subjugații lui Negoiță. N-a fost nevoie. Viitorul s-a impus fără să forțeze”
Viitorul lui Gică Hagi a dovedit că la ce este și ce poate să ofere în teren Dinamo la ora actuală, doar prietenia cu mingea, superioară, a absolvenților cu școală la zi la Academia lui Hagi poate îngenunchea pașnic încropeala de ceva ce nu mai aduce demult a echipă a Dinamoului”, a adăugat „Procurorul”.
„Jaloanele blestmatului fără vină Adi Mihalcea”
„Diferența a fost făcută de o reluare la un corner a lui Ghiță de lângă expectativa doar cu numele de apărători a lui Popescu și Grigore, ultimul preferat la mijloc, dar dovedindu-se că nu-i de-acolo
Chiar dacă la începutul celei de-a doua reprize Dinamo a părut că presionează construcția incipientă adversă, echipierii lui Gică Hagi au pus stăpânire pe posesie în majoritatea timpului, valsând cu mingea la picior și prin pase pe lângă mai mult jaloanele ca mobilitate ale blestematului fără vină Adi Mihalcea” - Cornel Dinu
FOTO. Cele mai tari imagini din Viitorul - Dinamo 1-0:
VIDEO. Viitorul - Dinamo 1-0 // Adrian Mihalcea: „Am reușit să fim periculoși”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Mihai Stoica, noi „înțepături” către Dinamo după ultima înfrângere » Imaginea postată pe Facebook
VIITORUL - DINAMO 1-0. Aroganța lui Cristi Pulhac în direct la TV