Articol de GSP - Publicat joi, 01 iulie 2021 19:56 / Actualizat joi, 01 iulie 2021 20:16
Cristi Săpunaru (37 de ani, fundaș central) a devenit liber de contract. Fundașul s-a despărțit oficial de Kayserispor și va semna cu Rapid.
„Salutări familiei Kayserispor. Este timpul să ne luăm rămas bun, dar nu vă voi uita niciodată. Au fost nişte ani minunaţi, plini de pasiune şi dăruire, în care am încercat să ofer tot ce este mai bun din mine pentru acest club! Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care l-aţi oferit atât echipei, cât şi mie.
Este un moment dificil, mai ales că vorbim despre o despărţire, dar viaţa continuă şi vreau să rămâneţi aceeaşi familie frumoasă pe care am cunoscut-o şi din care am avut norocul să fac parte! Vreau să mulţumesc fanilor minunaţi ai acestei echipe, tuturor colegilor pe care i-am avut şi alături de care am format atâtea amintiri plăcute, personalului care a fost alături de noi în fiecare zi, tuturor antrenorilor cu care am avut plăcerea să lucrez şi conducerii!
E timpul să mă întorc acasă şi sper să ne revedem în curând!”, a scris Săpunaru pe Instagram.
„Mă duc să-l aștept la aeroport. Se va întoarce acasă, la Rapid”, a declarat Daniel Niculae, președintele giuleștenilor.
Junior Morais a bătut și el palma cu Rapid!
Junior Morais (34 de ani), ultima oară la Gaziantep, revine în România. „Va semna cu Rapid”, a declarat Niculae în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
Junior Morais are o experiență îmbelșugată în fotbalul românesc. A evoluat între 2011 și 2017 la Astra Giurgiu, unde a câștigat titlul în 2016, pentru ca ulterior să îmbrace și tricoul FCSB-ului, echipă pe care a slujit-o între 2017 și 2019. În ultimii doi ani, brazilianul a evoluat în Turica, la Gaziantep, antrenat de Marius Șumudică.
Cristi Săpunaru revine la Rapid
Săpunaru a ieșit din planurile lui Hamza Hamzaoglu, antrenorul lui Kayseri, care l-a informat că nu se mai bazează pe serviciile sale încă din timpul sezonului precedent.
Fundașul central a mai jucat la Rapid în trei rânduri: iulie 2006 - iulie 2008, ianuarie 2010 - iulie 2010 și februarie 2015 - septembrie 2015. Pe lângă Rapid și Kayserispor, Săpunaru a mai evoluat pentru FC Național, FC Porto, Real Zaragoza, Elche, Pandurii, Astra și Denizlispor.
Cel mai important trofeu pe care-l are în palmares este Europa League, cucerit în 2011 alături de FC Porto. Săpunaru mai avea un an de contract cu Kayseri, dar a ajuns la un acord privind rezilierea înțelegerii.
Dragoș Grigore a semnat cu Rapid
Rapid continuă seria achizițiilor cu un nume important, fundașul Dragoș Grigore semnând azi un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Dragoș Grigore este cel de-al cincilea transfer al verii la Rapid, după Nicolae Carnat, Alexandru Albu, Claudiu Belu și Ljuban Crepulja, acesta urmând a se alătura mâine lotului antrenat de Mihai Iosif.
Sărbătoare în Giulești! Rapid a împlinit 98 de ani
Citește mai multe știri despre Rapid:
Rapid a adus un campion al României! Șumudică îi ajută pe giuleșteni
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat