Articol de GSP - Publicat joi, 14 ianuarie 2021 17:15 / Actualizat joi, 14 ianuarie 2021 19:26
Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la CS Universitatea Craiova, spune că i-a prelungit contractul atacantului croat Ivan Mamut (23 de ani).
Ivan Mamut a fost soluția rapidă găsită de CS Universitatea pentru a-l înlocui pe accidentatul Elvir Koljic. Atacantul croat nu a rupt gura târgului. Nu a înscris în cele 10 apariții din Liga 1, deși a fost titular în 9 rânduri. Are doar două reușite, în meciul de Cupă cu Progresul Spartac, dar Mihai Rotaru are încredere în el. Tocmai i-a oferit un contract pe 4 sezoane.
„Credem în Mamut, are calitate, dă totul pe teren. I-am activat opțiunea, a semnat pe patru ani. A avut ocazii mereu, dar nu i-au intrat”, a dezvăluit Mihai Rotaru, la „Liga Digisport”.
Ivan Mamut a semnat pe 4 ani cu Craiova
În meciul de marți, încheiat la egalitate cu Sepsi, scor 0-0, Ivan Mamut a arătat o nervozitate nejustificată. Chiar în minutul 3, atacantul oltenilor i-a tăiat cu crampoanele gheata portarului advers, Roland Niczuly. Ion Crăciunescu spune că ar fi meritat cartonașul roșu. Mamut a mai avut o intrare dincolo de limita regulamentului, în minutul 88. A fost avertizat cu cartonaș galben.
Mihai Rotaru a încercat să îi găsească o scuză vârfului croat: „El își dorește prea mult, dar e un băiat foarte bun. Poate și de asta a avut această perioadă, nu era sigur dacă va continua și voia să demonstreze că merită să joace la Craiova. E un tip extraordinar, rar am văzut un tip care să își dorească atât de mult să rămână la o echipă.”
Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:
VIDEO „Mergi la Craiova?” » Cum a reacționat Laurențiu Reghecampf la revenirea în România
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”