Articol de Cosmin Prişcă - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00
Fostul lider de galerie al Mediaşului, Daniel Palfi (21 de ani), s-a sinucis, lăsînd în urmă un mesaj pentru echipa sa favorită
Gaz Metan Mediaş e în stare de şoc. Ieri dimineaţa, un tînăr a fost găsit spînzurat, în spatele unui dispensar din cartierul Gura Cîmpului. Un bilet găsit asupra sa de poliţişti, scris la început cu o mînă sigură, pentru ca apoi textul să alunece, să fie împînzit de corecturi, a lămurit şi cine e omul, şi de ce a ales calea sinuciderii.
"Mai bine mă spînzur"
Daniel Palfi (21 de ani) e cunoscut în Mediaş drept unul dintre cei mai împătimiţi suporteri ai alb-negrilor. Nelipsit de pe stadion anul trecut, găsise un ultim refugiu în fotbal, iar acum va veghea doar din ceruri.
"Viaţa mea nu mai are rost. Decît să ajung în pîrnaie, mai bine mă spînzur. Familia nu mă mai înţelege, fratele meu nici atît. Ultimul cuvînt pe care îl am este în calitate de şef al galeriei sau acum fost şef al galeriei: HAI GAZ METAN MEDIAŞ! Vă ajut de acolo de sus", a scris Daniel (21 de ani) pe biletul de adio.
Probleme cu familia
"Nu există urme de violenţă pe corp. Varianta cea mai plauzibilă e sinuciderea", a spus unul dintre poliţişti. Tot oamenii legii spun că tînărul, "care nu avea antecedente penale", a fost afectat de problemele cu familia, "spuneau că-l dau la poliţie dacă mai bea", aceasta fiind cauza cea mai probabilă a sinuciderii.

“Am vorbit cu el cu cîteva ore înainte de a se sinucide. Nu a lăsat prin nimic să se înțeleagă că va recurge la un astfel de gest”
PAUL PLĂIAŞ, prietenul lui Daniel