Articol de GSP - Publicat sambata, 14 noiembrie 2020 18:31 / Actualizat sambata, 14 noiembrie 2020 19:46
Pablo Cortacero, principalul acționar de la Dinamo, încearcă să liniștească suflarea dinamovistă, el anunțând vineri că o parte din salarii vor fi virate la începutul săptămânii viitoare, dar și că a convocat Consiliul de Administrație al clubului pentru majorarea capitalului social.
- Dinamo încearcă să iasă din criză astăzi. „Câinii” înfruntă Astra, de la ora 21:00, într-o partidă restantă din etapa #9 din Liga 1. Meciul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Sport.
Totuși, din informațiile obținute de GSP.ro, se pare că membrii Consiliului de Administrație nu au primit până acum nicio înștiințare, în ciuda celor afirmate de „Don Pablo” în comunicat.
Sursele Gazetei au aflat că nimeni din C.A. nu a primit până acum vreo notificare din partea board-ului spaniol. Pe lângă Pablo Cortacero, mai fac parte din Consiliul de Administrație al clubului Cornel Țălnar, Constantin „Bigică” Eftimescu, Cristi Hîldan și Cornel Dinu.
Cortacero, comunicat important despre viitorul lui Dinamo
Pablo Cortacero (42 de ani), acționarul principal al lui Dinamo, a transmis vineri un comunicat oficial, prin care încerca să îi liniștească pe fani. Investitorul iberic a susținutcă a convocat adunarea Consiliului de Administrație, pentru majorarea capitalului social cu 5 milioane de euro.
Vreau să transmit mai întâi scuze sincere pentru situația în care se află Dinamo în acest moment. Întârzierea plăților și gestionarea deficitară a acestei societăți au făcut ca incertitudinea să se instaleze în rândul suporterilor și în cadrul clubului.
Prin acest comunicat, vreau să transmit liniște și să precizez că astăzi a fost făcută o primă plată pentru salarii și furnizori, banii urmând să intre în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare. Astăzi s-a procedat la convocarea membrilor Consiliului de Administrație pentru majorarea capitalului social al clubului cu suma de 5 milioane de euro. Sunt conștient de dificultățile în care se află clubul în această perioadă, dar le transmit tuturor fanilor un mesaj de angajament față de Dinamo. Sunt implicat total în acest proiect, nu am avut și nu am intenția de a-l abandona!
- Pablo Cortacero