FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Dinamo pierde clar amicalul de lux de la Kiev! Cătălin Hîldan Jr., debut sub comanda lui Mulțescu

Dinamo București și Dinamo Kiev se întâlnesc într-un meci amical, sâmbătă, de la 17:00, pe stadionul „Valeriy Lobanovskyi” din capitala Ucrainei.
Dinamo București și Dinamo Kiev se întâlnesc într-un meci amical, sâmbătă, de la 17:00, pe stadionul „Valeriy Lobanovskyi” din capitala Ucrainei.

Articol de GSP - Publicat sambata, 27 martie 2021 19:07

Dinamo București a pierdut meciul amical cu Dinamo Kiev, scor 0-3, dar a făcut un pas mare spre îndeplinirea obiectivului, acela de a obține licența pentru Liga 1.

Partida de pe arena „Valeriy Lobanovskyi” a avut un ritm alert, cu vicecampioana Ucrainei în control total. Formația lui Mircea Lucescu a deschis scorul în minutul 22, când Clayton a profitat de o nesincronizare în defensiva „câinilor”. Portarul Mitrovic a ieșit hazardat și i-a permis lui Harmash să paseze ideal pentru brazilian, la 3 metri de poarta goală.

Dinamo, eșec în amicalul de la Kiev

Defensiva lui Dinamo a mai clacat o dată până la pauză. În minutul 41, Bogdan Lednev a fost scăpat singur în zonă centrală și a tras cu mult calm, pe lângă goalkeeper. Rezultatul final a fost stabilit în prelungiri, când același Mitrovic a ieșit greșit pe o centrare, s-a izbit cu Bejan și i-a permis lui Khondak să reia cu capul. Cu câteva secvențe înainte avusese o intervenție formidabilă.

„Câinii” pierd, dar fac un pas mare spre obiectiv, acela de a obține banii necesari pentru licență. În urma acestei acțiuni, datoria a coborât la 110.000 de euro. 

Cătălin Hîldan Jr., debut la Dinamo

În minutul 76 s-a petrecut un moment important pentru fanii dinamoviști. Fundașul Cătălin Hîldan Jr. (17 ani), nepotului legendei care dă numele galeriei din Ștefan cel Mare, și-a făcut debutul la prima echipă. Gigi Mulțescu l-a introdus în minutul 76. 

VIDEO Dinamo Kiev - Dinamo București, meciul întreg

Dinamo Kiev - Dinamo 3-0

  • Au marcat: Clayton 22, Lednev 41, Khondak 90+1

S-a terminat partida!
min. 90+1, Gol Dinamo Kiev: Khondak reia cu capul, după o centrare venită din corner. Mitrovic și Bejan s-au încurcat în tentativa de a respinge. 
min. 76: Cătălin Hîldan Jr. își face debutul la prima echipă a lui Dinamo. Fanii prezenți la tribuna oficială izbucnesc în urale. 
min. 64: Mitrovic are o intervenție spectaculoasă la șutul din voleu al lui Andrievsky, de la 18 metri. 
min. 61: Andreas Mihaiu pătrunde din flanul drept și încearcă o execuție cu exteriorul. Mingea se duce la un metru pe lângă.
A început repriza secundă!

S-a încheiat prima repriză! Dinamo Kiev conduce cu 2-0.
min. 41, Gol Dinamo Kiev: Apărarea „câinilor” este prinsă descoperită în zonă centrală. Bogdan Lednev scapă singur cu Mitrovic și trimite pe centrul porții, de la aproximativ 11 metri.
min. 39: Diego Fabbrini ezită câteva clipe, apoi șutează în blocajul unui apărător. 
min. 22, Gol Dinamo Kiev: Mitrovic iese în întâmpinarea lui Harmash, dar nu ajunge la timp. Mijlocașul ucrainean scoate perfect în fața porții, pentru Clayton, care trimite în poarta goală. 
min. 9: Dinamo Kiev urcă periculos la marginea careului lui Mitrovic, dar nu găsește spațiul pentru a trage la poartă. 

A început partida!

Dinamo Kiev - Dinamo București, echipe de start:

Dinamo Kiev: Boyko - Tymchyk, Kedziora, Andrievsky, Sidcley - Buyalskyy, Shepelev - Clayton, Lednev, de Pena - Harmash
Rezerve: Morgun, Skorko, Bilovar, Khondak, Kuzyk, Mykhainenko, Nadolskyi, N. Voloshyn, V. Voloshyn, Gorbach, Vanat 
Antrenor: Mircea Lucescu

Dinamo București: Mitrovic - Sorescu, Ehmann, Bejan, Grigore - Crețu, Răuță (cpt.), Stan - Moldoveanu, Blejdea, Fabbrini
Rezerve: Gol, Bordușanu, Morsay, Mihaiu, Măgureanu, Borcea, Ionescu, Hîldan, Bani
Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Dinamo, lovită de coronavirus înaintea amicalului de la Kiev

Dinamo a făcut deplasarea la Kiev fără o bună parte dintre fotbaliștii de la prima echipă. Dacă Paul Anton, Adam Nemec și Steliano Filip au rămas acasă din cauza accidentărilor, Gheorghe Mulțescu nu se va putea baza nici pe Ante Puljic, Vlad Achim și Gudmund Kongshavn. Fundașul central și închizătorul sunt pozitivi cu coronavirus, în timp ce portarul norvegian s-a accidentat la rândul său.

Eu ştiu dacă e suficient doar meciul ăsta? (n.r. pentru licență Trebuie să mai şi jucăm, aşa că suntem aici pentru a ne folosi de acest prilej, pentru a ne întâlni cu o echipă valoroasă, de Champions League. Ne măsurăm forţele cu ei şi să avem acumulări. În acelaşi timp, e şi o relaţie sentimentală între noi şi Dinamo Kiev prin domnul Mircea Lucescu, cel care a mediat acţiunea
- Gigi Mulțescu, antrenor Dinamo

Lotul lui Dinamo pentru meciul cu Dinamo Kiev

  • Aleksander Mitrovic; Deian Sorescu; Geani Crețu; Florin Bejan; Marco Ehmann; Ricardo Grigore; Cătălin Hîldan Jr.; Antonio Bordușanu; Cristian Ionescu; Janusz Gol; Alexandru Răuță; Claudiu Stan; Valentin Borcea; Diego Fabbrini; Ahmed Bani; Jonathan Morsay; Andreas Mihaiu; Robert Moldoveanu; Andrei Blejdea; Ionuț Măgureanu.

VIDEO Emil Ursu îi acuză pe cei din DDB: „M-au forțat să-l bag pe Hîldan Jr.! Am primit amenințări pe telefon”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Căpitanul lui Dinamo, mesaj din carantină pentru suporteri: „Simt nevoia să spun asta”

Cătălin Hîldan Jr., în lotul lui Dinamo pentru „meciul salvării” cu Dinamo Kiev » L-au impus cei de la DDB?

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (108)
valentindragobete
valentindragobete  •  29 Martie 2021, 20:24
Postat de viata_de_caine pe 28 Martie 2021, 01:40

Am venit cu o echipa plina de juniori, nici titulari nu am avut, deci scoru oricum nu ne-a interesat in acest joc, altele au fost prioritatile, accea de a strange suma de bani pt licenta, mai avem putin cainilor , 100 de mii si gata , traversam necazul. Mult succes. DDB la inaltime.

Traversați pe dracu, necazul vine după s-au n-ati aflat ? Da' la ce aveti nevoie de licența pentru liga 1 cand voi o sa jucați in liga 2 !?

2373090662702614
Constantin Mosnegutu  •  28 Martie 2021, 10:37

In fapt asta era obiectivul... ***!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2373090662702614
Constantin Mosnegutu  •  28 Martie 2021, 10:36

Macar au luat si ei ei 300 euro?

Vezi toate comentariile (108)
Comentează