Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 aprilie 2021 19:23 / Actualizat miercuri, 28 aprilie 2021 19:27
Eugen Neagoe (53 de ani) a urmărit remiza dintre Chindia Târgoviște și Astra, scor 0-0, din tribune. Antrenorul giurgiuvenilor l-a criticat din nou pe arbitrul Andrei Antonie, cel din cauza căruia a fost astăzi suspendat.
- Cronica meciului Chindia Târgoviște - Astra Giurgiu, scor 0-0
Runda precedentă, la eșecul suferit de Astra împotriva lui FC Argeș, „centralul” Andrei Antonie l-a eliminat pe Neagoe, pentru proteste. Antrenorul giurgiuvenilor a avut un discurs agresiv în acel moment, iar astăzi a revenit cu o nouă serie de declarații.
Eugen Neagoe: „Sub cuvânt de onoare, îmi este frică!”
„Astea sunt deciziile pe care trebuie să le respectăm. Aşa a considerat acel băiat inventator care m-a eliminat. Pot eu să fac ceva? Eu sunt suspendat două etape... Pentru că nu l-am jignit, nu l-am înjurat, nu i-am vorbit urât. Am avut penalty, dar la noi nu este nicio problemă, avem deja 19 jocuri în acest campionat, mă refer la anul 2021, fără penalty. Cred că suntem singura echipă din cele 3 categorii, Liga 1, Liga 2 şi Liga 3. În 19 etape să nu ai niciun penalty, măcar din greşeală aşa.
Poate să mă aştepte următorul joc... Dacă voi fi arbitrat de acel maestru inventator, o să fiu iar suspendat. Că probabil nu trebuie să vorbesc, dar sincer, am să încerc nici să nu mă ridic de pe bancă la jocul respectiv. Sincer, îmi este chiar frică, vorbesc foarte serios. Sub cuvânt de onoare că îmi estre foarte frică de arbitri să mai zic ceva la jucătorii mei, că pot să vină să mă elimine”, a declarat Neagoe, conform Telekom Sport.