Articol de GSP - Publicat marti, 23 iulie 2019 13:24
Fostul internațional de tineret Mihai Butean (22 de ani) a fost declarat jucător liber de contract, după ce și-a depus memoriu pentru că nu și-a primit restanțele salariale la Astra.
Săptămâna trecută a avut loc ultima înfățișare, iar în această după amiază Comisia l-a anunțat că e liber să semneze cu orice altă echipă.
În pole-position pentru semnătura fundașului dreapta este CFR Cluj, însă și Gigi Becali a luat legătura zilele trecute cu agentul și apropiații fotbalistului pentru a-l convinge să vină la vicecampioana României.
FCSB i-a propus un salariu lunar de 15.000 de euro pentru următorii 5 ani, sumă cu care CFR Cluj poate concura ușor.
Șansele ca fundașul de 22 de ani să ajungă la FCSB sunt destul de mici. Motivul este unul simplu. Mihai s-a născut și are familia la Cluj și ar dori să rămână în Ardeal.
11
ani a petrecut Butean la juniorii și la seniorii Universității Cluj, înainte de a se transfera la Astra, în 2016