Articol de GSP - Publicat duminica, 18 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 19 noiembrie 2012 20:38
UPDATE Pandurii a reuşit să-l transfere pe Alexandru Zaharia, mijlocaşul stînga al celor de la CS Severin. Gazeta a scris zilele trecute că severinenii au apelat la Ioan Becali pentru a face din transferul lui Zaharia o afacere bună şi azi gorjenii au confirmat achiziţionarea fotbalistului, deşi acesta ajunsese la un acord cu Oţelul Galaţi.
--------------
Alexandru Zaharia este unul dintre tinerii de perspectivă din Liga 1 şi a fost propus deja la Steaua prin intermediul lui Ioan Becali.
Vărul finanţatorului Stelei a confirmat şi pentru Gazeta Sporturilor această informaţie: "Mi l-au oferit pentru a-i reprezenta interesele şi pentru a-l propune spre cluburi importante din Liga 1. Mi-au zis că mă costă numai 50.000 de euro"
Zaharia (22 de ani) nu va mai ajunge sub comanda lui Reghecampf pentru că a fost suflat deja de altă formaţie din primul eşalon. Surse autorizate susţin că Oţelul şi Severin s-au înţeles deja pentru transferul mijlocaşului stînga, urmînd ca actele să fie semnate în următoarele zile. Suma de transfer este puţin mai mare decît cea cerută lui Becali, adică 75.000 de euro.
Zaharia a făcut cel mai bun meci în acest sezon din Liga 1 acum două săptămîni cînd a marcat o "dublă" împotriva Pandurilor.