Articol de GSP - Publicat luni, 25 aprilie 2022 23:15 / Actualizat luni, 25 aprilie 2022 23:43
FCSB a câștigat categoric meciul cu Farul din etapa 6 a play-off-ului Ligii 1, scor 4-0, cu hat-trick al lui Florin Tănase. Toni Petrea, antrenorul roș-albaștrilor, a tras concluziile după succesul echipei sale.
Petrea s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi, care au zdrobit Farul, și a dezvăluit că nu se aștepta înaintea meciului la o diferență atât de mare pe tabelă.
„O victorie importantă pentru noi, rămânem în cursa pentru primele locuri. Un joc pe care l-am controlat, mai ales în prima parte când am marcat 3 goluri. În repriza a doua am mai redus din motoare, dar chiar și așa am avut câteva ocazii de a marca.
Mă bucură victoria, scorul un pic surprinzător pentru mine. Nu mă gândeam decât la cele 3 puncte și nu pot decât să fiu fericit”, a declarat Toni Petrea la Orange TV.
Toni Petrea: „Coman a intrat bine în joc”
Revenit titular în formația de start a celor de la FCSB, Florinel Coman a avut o prestație bună, reușind o pasă de gol și să obțină un penalty. Toni Petrea a avut numai cuvinte de laudă la adresa fotbalistului său.
„Coman a intrat bine în joc, o primă repriză foarte bună, în a doua s-a sufocat, mi-a și spus că nu mai putea. Era normal după perioada asta în care nu prea a jucat, a jucat câte o repriză sau mai puțin.
I-am dat libertate acolo în față să se miște și în partea stângă acolo unde îi place lui, și în centrul atacului, chiar și pe dreapta și a făcut-o bine pe toate pozițiile”, a mai precizat antrenorul roș-albaștrilor.
Ținând cont că ultimele două play-off-uri le-am pierdut cum le-am pierdut, cred că s-a acumulat experiență, se poate vorbi de o maturitate în joc. Și adversarele câștigă și mă bucur că jucătorii se exprimă destul de bine în ciuda presiunii. Lupta e foarte strânsă.
- Toni Petrea, antrenor FCSB