Articol de GSP - Publicat duminica, 04 aprilie 2021 17:41 / Actualizat duminica, 04 aprilie 2021 18:11
În minutul 3 al meciului UTA - Sepsi, la 0-0, gazdele au solicitat un cartonaș roșu pentru Rachid Bouhenna (29 de ani), stoperul covăsnenilor.
Tincu a pierdut mingea la mijlocul terenului în fața lui Damian Isac, acesta i-a pasat în profunzime lui Valentin Buhăcianu, atacantul arădenilor a scăpat singur spre poarta lui Sepsi, însă a fost împiedicat, la propriu, de Bouhenna, căpitanul oaspeților.
Fază controversată în debutul meciului UTA - Sepsi
Deși fundașul se afla în postura de ultim apărător (foto), a oprit o situație evidentă de gol și putea fi eliminat, arbitrul întâlnirii, Horia Mladinovici, i-a acordat doar cartonașul galben lui Bouhenna, în ciuda protestelor venite dinspre tabăra celor de la UTA.
Pentru cele două echipe, această partidă nu are o miză deosebită. Sepsi e calificată matematic în play-off, în vreme ce UTA e sigură de participarea în play-out.