Articol de GSP - Publicat duminica, 31 ianuarie 2021 14:00 / Actualizat luni, 01 mai 2023 16:38
FC Botoșani s-a impus în meciul de pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 1-0, grație unui gol marcat de sirianul Al Mawas.
Vezi aici rezultatele și programul etapei 20 a Ligii 1
Echipa lui Marius Croitoru și-a luat revanșa față de sibieni, care câștigaseră meciul tur cu FC Botoșani, scor 2-1. Gazdele au marcat singurul gol al meciului în minutul 18, prin Mahmoud Al Mawas, care a finalizat cu capul din interiorul careului mic.
Botoșani a fost aproape de majorarea avantajului la scurt timp după, însă Mihai Roman a ratat la capătul unui contraatac condus de același Al Mawas. Echipa lui Marius Croitoru a continuat să fie mai periculoasă decât adversara și a trecut pe lângă gol prin Fili și Mihai Roman. Oaspeții nu au avut replică, astfel că pleacă de la Botoșani fără puncte.
FC Botoșani se apropie la un singur punct de locurile de playoff. Chindia rămâne deasupra moldovenilor cu un punct și are un meci mai puțin jucat. Hermannstadt rămâne pe penultima poziție, cu 17 puncte acumulate după 20 de etape.
Clasament Liga 1:
FC Botoșani - Hermannstadt 1-0
- A marcat: Al Mawas 18
- VIDEO cu golul AICI
- Click AICI pentru statistici
FC Botoșani - Hermannstadt, echipe de start
FC BOTOȘANI: Hankic - Patache, Haruț, Chindriș, Țigănașu - Papa, J. Rodriguez, Ongenda - Fili, Al Mawas, M. Roman
REZERVE: Pap, Camara, Plămadă, Holzmann, Târșa, Toutouh, Florescu, Tîrcoveanu, Ashkovski
ABSENȚI: Șeroni, Keyta (suspendați)
ANTRENOR: Marius Croitoru
HERMANNSTADT: Cristiano - Mățel, Viera, Matricardi, Opruț - Buzan, Addae, Dâlbea - Petrescu, Karanovic, Mayoral
REZERVE: Pop, Pires, Sîntean, Vodă, Issah, Baba, Jo Santos, Bagaric, Aralica
ABSENȚI: I. Stoica (suspendat), Belu, Scarlatache (accidentați)
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu