Articol de Eduard Apostol, Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 02 februarie 2022 17:22 / Actualizat miercuri, 02 februarie 2022 18:34
Dinamo va disputa joi, de la ora 14:00, un amical în compania formației Sporting Pitești. Partida se va juca pe terenul de la Săftica.
Partidele amicale din cursul săptămânii devin o obișnuință în mandatul lui Flavius Stoican. După testul cu Popești Leordeni, scor 1-2, care a prefațat derby-ul cu FCSB, acum „câinii” vor înfrunta o formație din Liga 4, CS Sporting Pitești.
Dinamo, meci amical cu CS Sporting Pitești
Dinamo va închide runda cu numărul 24 din Liga 1, luni, de la ora 19:55, pe terenul celor de la FC Botoșani. Cum mai sunt multe zile până la meci, Flavius Stoican a căutat o adversară, pentru a testa noile transferuri.
CS Sporting Pitești evoluează în al 4-lea eșalon, seria județului Argeș. La finalul turului ocupă locul 5, cu 27 de puncte. Locurile de baraj, care pot aduce promovarea, nu sunt departe, la 5 lungimi distanță.
Amicalul cu Sporting Pitești va găsi pe teren și ultimele două achiziții din această iarnă, fundașul central Baptiste Aloe (27 de ani) și atacantul Desire Segbe Azankpo (28 de ani).
VIDEO Cele mai tari informații înainte de FC Botoșani - Dinamo
Citește și alte știri despre Dinamo:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!