Articol de GSP - Publicat duminica, 22 decembrie 2019 20:05
FCSB a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 2-0, în ultimul meci de Liga 1 din 2019. Dennis Man și Florinel Coman s-au distrat cu defensiva oltenilor în ultimele 5 minute din prima parte.
1-0, Man vs Acka
Golul de 1-0 a venit în minutul 41 după o cursă senzațională a lui Dennis Man. „Perla” lui Becali a preluat mingea în banda dreaptă și l-a depășit în viteză pe Acka, într-o fază care a amintit de celebrul duel dintre Gareth Bale și Marc Bartra. Extrema celor de la FCSB a finalizat cu o „scăriță” elegantă peste Popescu.
„Este amazing, fantastic ce a reușit Man aici! Și finalizarea este una gândită, premeditată” - Ilie Dumitrescu
2-0, gafă Bălașa
Mihai Bălașa, fundașul transferat de olteni de la FCSB, a comis-o în minutul 45. A bâjbâit o minge în preajma propriului careu, a pierdut posesia, apoi a fost driblat de Florinel Coman. Mingea a ajuns în poartă după o deviere a lui Dennis Man.
I-a încheiat cariera lui Vlădoiu :)
În al doilea minut de prelungire al primei părți, Florinel Coman a fost protagonistul unui dribling de generic. L-a păcălit pe Ștefan Vlădoiu din preluare, în stilul Dennis Bergkamp, și a obținut lovitura de la 11 metri după un fault al portarului Popescu. Florin Tănase a tras peste poartă din lovitura de pedeaspă rezultată.
Vezi și:
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”