Articol de GSP - Publicat duminica, 31 martie 2019 22:28
FCSB și CS U Craiova au oferit un meci pe cinste în cel mai așteptat duel al etapei a 3-a din play-off. Roș-albaștrii s-au impus cu 3-2, la fel ca în finalul sezonului regulat, însă meciul a fost umbrit de erorile mari ale lui Ovidiu Hațegan, care a judecat complet greșit trei faze importante.
- Roș-albaștrii au acumulat 31 de puncte și rămân în lupta pentru titlu, având 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj
FCSB - CSU Craiova, statistici AICI
VIDEO cu golurile și cele mai tari faze
Meciul, desfășurat în atmosfera încinsă de pe Arena Națională, a început spectaculos: Ioan Hora a înscris în minutul 8, profitând de o minge venită de la Junior Morais.
Egalarea a venit în minutul 23, în urma unor momente de joc în care oltenii au pus stăpânire pe posesie. Nicușor Bancu a transformat fără emoții un penalty, iar partida a devenit incendiară din acel moment.
Două greșeli mari de arbitraj
Din păcate, de acolo și-au intrat în rol greșelile lui Ovidiu Hațegan, cel care a tratat greșit 3 faze vitale.
Dennis Man a dus-o pe FCSB în avantaj în minutul 30, însă reluările TV au demonstat că poziția acestuia a fost una neregulamentară.
Cumva compensatoriu, oltenii au egalat în prelungirile primei reprize tot dintr-o greșeală a fluierașilor. Cicâldău a faultat în atac, a înscris cu capul, dar golul a fost validat.
Salvați de Gnohere
Repriza secundă a început furtunos: FCSB s-a aruncat în atac, a înscris în minutul 54, însă desfășurarea evenimentelor a fost incredibilă: Hațegan a decis inițial că golul e valabil, dar l-a anulat apoi după consultarea cu tușierul Sebastian Gheorghe, în ciuda protestelor vehemente ale steliștilor.
Până la urmă, FCSB a înscris golul trei în minutul 71, când Harlem Gnohere, intrat în repriza secundă în locul lui Teixeira, a finalizat impecabil, cu capul, centrarea lui Junior Morais.
Atmosfera a rămas una de mare derby până la final, oltenii au lovit bara, prin Bărbuț, în minutul 83, dar FCSB a câștigat cu 3-2, exact ca în finalul sezonului regulat.
Victoria e una vitală pentru FCSB, cele trei puncte menținându-i pe roș-albaștri în lupta la titlu. FCSB a acumulat 31 de puncte și a urcat pe 2, la cinci lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
De partea cealaltă, Craiova e pe 3, cu 29 de puncte, iar șansele oltenilor la titlu sunt acum infime. (Vezi AICI clasamentul actualizat al Ligii 1)
FINAL » FCSB - CSU Craiova 3-2
Au marcat: D. Man '30 / I. Hora '8, Gnohere'71 / Bancu '23 p., Cicâldău '45+2
21.730de fani au asitat la meci: 19.000 de steliști, iar restul au venit pentru a o încuraja pe CS U Craiova
EchiPELE DE START:
FCSB: Bălgrădean - Benzar, I. Cristea, Planic, J. Morais - Pintilii, L. Filip - D. Man, Fl. Tănase, Teixeira - I. Hora
Rezerve: A. Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Gnohere, Moruțan, Momcilovic, M. Roman I
Absenți: (Al. Stan, Bălașa, Ov. Popescu)
Antrenor: Mihai Teja
CS U Craiova: Pigliacelli - Donkor, Akca, Ferreira, Bancu - Mateiu, Cicâldău - Bărbuț, Mihăilă, Drăghici - Fortes
Rezerve: L. Popescu, Kelic, Briceag, Fedele, Bic, N. Rocha, A. Cristea
Absenți: Koljic, Martic (accidentați)
Antrenor: Devis Mangia
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / A1: Octavian Șovre (Satu Mare) / A2: Sebastian Gheorghe (Suceava) / Observator: Marian Salomir (Cluj)