Articol de Andrei Petrescu - Publicat vineri, 19 mai 2023 09:11 / Actualizat vineri, 19 mai 2023 10:07
Farul - FCSB, finala campionatului, aduce și duelul dintre antrenorii Gică Hagi și Elias Charalambous. Gazeta Sporturilor a analizat parcursul celor doi din momentul instalării cipriotului, iar concluzia este că acesta îi e superior „Regelui” până în prezent.
- Farul - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Farul și FCSB se luptă duminică în finala campionatului pentru titlul de campioană. Dacă înving constănțenii, Hagi își trece în palmares al doilea titlu din carieră, în timp ce un succes al roș-albaștrilor ar trimite într-o proporție mare trofeul în București, după o așteptare de 8 ani.
Farul are în acest moment un punct peste FCSB, dar faptul că roș-albaștrii se află în continuare la mâna lor pentru a câștiga campionatul se datorează parcursului excelent făcut de Coman&Co în play-off. Și, întâmplător sau nu, acest lucru se suprapune cu venirea lui Elias Charalambous pe post de antrenor.
Elias Charalambous, pariul câștigător la FCSB
Cipriotul a fost adus de Becali la începutul lunii aprilie, imediat după prima etapă de play-off, în care FCSB a remizat pe Arena Națională, 1-1 cu CSU Craiova. Instalarea lui Elias a venit după ce FRF punea tot mai multă presiune asupra trupei lui Becali pentru a avea un antrenor cu licență Pro.
Numirea cipriotului s-a dovedit inspirată, deoarece FCSB a avut un parcurs excepțional în următoarele etape. La debut a învins-o pe Sepsi în deplasare, apoi a remizat la Cluj, cu CFR.
A urmat victoria de pe Arena Națională tocmai cu Farul lui Gică Hagi, iar singura înfrângere a venit pe Giulești, într-un meci în care roș-albaștrii au fost dezavantajați clar de arbitraj. Asta nu i-a demoralizat pe cei de la FCSB, care au câștigat apoi 3 meciuri la rând și au ajuns din nou la mâna lor pentru a se încorona campioni.
Un bilanț de 5 victorii, un egal și o înfrângere cu Elias la „cârmă". Așadar, FCSB a acumulat, în 7 etape de la instalarea cipriotului pe bancă, 16 puncte din 21 posibile, adică 76,1% din punctele puse în joc.
Elias Charalambous, mai eficient decât Gică Hagi
De cealaltă parte, fix în aceeași perioadă, Farul a avut prestații oscilante, care au permis FCSB să vină la un singur punct distanță, deși la un moment dat "marinarii" aveau un avantaj de 5 puncte față de bucureșteni.
Liderul a remizat în deplasare cu Rapid, Sepsi și CSU Craiova și a pierdut pe Arena Națională cu FCSB, în timp ce toate cele 3 meciuri de acasă, cu CSU Craiova, CFR și Rapid, au fost câștigate.
Un bilanț de 3 victorii, 3 egaluri și o înfrângere în 7 meciuri pentru Farul. Hagi a strâns 12 puncte din 21 posibile, așadar, un procent de doar 57,1% puncte obținute din totalul celor puse în joc. Mult sub ce a reușit FCSB cu Charalambous pe bancă.
VIDEO Totul despre Farul - FCSB
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”