FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - SEPSI 1-1

VIDEO „E clar, m-am lămurit” » Edi Iordănescu pune presiune după remiza cu Sepsi

Edi Iordănescu / foto: GSP +41   FOTO
Edi Iordănescu / foto: GSP

Articol de - Publicat marti, 24 august 2021 12:00 / Actualizat marti, 24 august 2021 13:01

FCSB a remizat la primul meci cu Edi Iordănescu pe bancă, 1-1 cu Sepsi, o formație care i-a pus multe probleme vicecampioanei României, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut. 

Chiar dacă n-a avut o evoluție ștearsă, au fost destule momente în care jocul FCSB-ului n-a strălucit, cu „scăpări” mari în defensivă combinate cu lipsa vizibilă a unui atacant de careu. „După jocul din seara asta sunt multe lucruri clare. Mi s-a răspuns la multe întrebări. Concluzia e că avem foarte mult de lucru. Timpul e scurt însă și avem probleme de joc”, a explicat Edi Iordănescu la conferința de presă, unde a oferit indicii despre ceea ce va urma la FCSB. 

1. Cere atacant?!

În multe momente FCSB a mutat în ofensivă, i-a rotit pe Tănase și Coman pe postul de număr 9, însă pericolul la poarta lui Sepsi a fost rar. Nici după accidentarea lui Coman și intrarea lui Mamut lucrurile n-au stat diferit, vârful venit de la Craiova fiind mai degrabă invizibil. 

Întrebat la conferința de presă, Edi Iordănescu n-a ascuns că așteaptă întăriri în compartimentul ofensiv: „Mi-e greu să vin acum să punctez după joc. O să vă răspund concret în perioada următoare. Avem nevoie de soluții. Aștept amprenta mai aprinsă și a jucătorilor care vin de pe bancă. Important e ca acei jucători care vin să aducă plus valoare, să ne completăm”.

2. Fără Moruțan, 0 soluții clare ca mijlocaș de profil ofensiv 

Ieri, la partida cu Sepsi, Olimpiu Moruțan a dispărut de pe foaia de joc în ultima clipă, fiind în negocieri avansate cu Galatasaray. Așadar, Edi Iordănescu i-a mai avut soluții, ca mijlocași cu profil ofensiv, doar pe tinerii Musi și Stoica. Probleme mari pe un post care altădată la FCSB era aglomerat. 

De asemenea, Iordănescu jr a fost chestionat la conferință despre acest lucru, a confirmat lipsa soluțiilor și de asemenea a „lansat” problema către conducere, de unde așteaptă întăriri: „E adevărat ce spuneți. E un adevăr că plecarea lui Moruțan lasă o gaură. Era nevoie de Moruțan și azi, să intre pe parcurs sau de la început. Avem nevoie de una sau două soluții pentru partea ofenisvă”. Primul nume avansat de Gigi Becali este Hervin Ongenda, mijlocaș de la FC Botoșani.

3. Ar fi vrut să schimbe la pauză, dar s-a temut de interpretări!

Schimbările de jucători în prima repriză sau la pauză, care deveniseră o constantă, nu s-au întâmplat și cu Sepsi, tocmai pentru ca Edi Iordănescu să le demonstreze jucătorilor că e unicul factor de decizie la nivel tehnic. Și el un adept al schimbărilor la pauză, a refuzat să apeleze la modificări, deși chiar tehnicianul a recunoscut-o că situația ar fi cerut-o. Totuși, alegerea făcută e menită să dea o doză de siguranță fotbaliștilor, care după mult timp au garanția că implicarea lui Gigi Becali la echipă în acest moment este zero. 

„V-am asigurat că deciziile tehnice îmi aparțin. Îmi doream ca echipa să răspundă pozitiv. Am decis că trebuie să dau încredere echipei. Poate că dacă nu era precedentul ăsta la echipă, vedeați o schimbare la pauză. Dar așa am decis să le dau încredere. Am simțit multă dorință din partea jucătorilor, dar de multe ori s-a transformat în precipitare. Le voi da încredere băieților în continuare, dar voi fi dur dacă implicarea nu va fi totală”, a mai zis Iordănescu.

E greu în momentul de față. Problema lui Crețu eu am găsit-o. E o problemă peste nivel tehnic, e o problemă club - patron - jucător. Am discutat și cu jucătorul, și cu patronul, vom vedea în zilele viitoare ce se va întâmpla - Edi Iordănescu, antrenor FCSB

Cele mai tari imagini din meciul FCSB - Sepsi 1-1

+36 FOTO

Citește și alte știri despre FCSB: 

Declarația de independență » Primul gest de autoritate al lui Iordănescu: l-a folosit pe fotbalistul exmatriculat de Gigi Becali

Dinu Todoran plătește polițe după plecarea de la FCSB: „Eu nu-l consider fotbalist, e jucător! Vreau să clarific niște lucruri”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează