Articol de GSP - Publicat duminica, 01 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 01 aprilie 2012 22:58
Derby-ul Rapid - Dinamo s-a încheiat la egalitate, 0-0, după un meci foarte slab.
Rapidiştii s-au aflat la conducerea jocului încă din start. Giuleştenii au cerut penalty la faultul lui Scarlatache asupra lui Surdu, dar Haţegan a lăsat eronat jocul să continue.
Ambele echipe au demonstrat că sînt în criză, cu mari dificultăţi de exprimare în faza ofensivă. Rapidiştii au fost mai periculoşi prin Deac(27) şi Surdu, ultimul şi-a preluat greşit aflat într-o poziţie foarte bună. Marius Niculae i-a dat emoţii lui Coman din lovitură liberă de la 25 de metri, fiind singura ocazie a dinamoviştilor în prima repriză.
Cele două formaţii au oferit un joc şi mai chinuit în repriza secundă. Rapid a dominat, dar fără nici un pic de luciditate la finalizare. Grigore(66) sau Grigorie(73) au avut slabe tentative de a-l învinge pe Bălgrădean, în timp ce Dinamo nu s-a apropiat de poartă.
Singura ocazie a "cîinilor" în repriza secundă a fost similară cu cea din prima parte. Lovitură liberă executată peste poartă, de această dată de către C. Munteanu. Rapid - Dinamo 0-0, un egal care le încurcă pe ambele echipe.
VEZI AICI DESFĂŞURAREA LIVETEXT!
Echipele de start:
Rapid: D. Coman - Rui Duarte, M. Antonio, Oros, Bozovici - Teixeira, Alexa, Grigorie - Deac, Herea, Surdu
Antrenor: Răzvan Lucescu
Rezerve: Vîtcă, Pancu, Pavlovici, Grigore, Burcă, Ezequias, Roman
Dinamo: Bălgrădean - Scarlatache, Luchin, D. Grigore, Pulhac - L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rezerve: Naumovski, Platini, D. Stoica, Ţucudean, Curtean, Strătilă, Bucşă
Arbitru: Ovidiu Haţegan
Asistenţi: Aurel Oniţa, Cristian Nica