Articol de GSP - Publicat vineri, 02 aprilie 2021 22:31
Gaz Metan Mediaș și Astra au remizat, scor 0-0, în etapa cu numărul 29 din Liga 1.
Astra era echipa cu un plus de motivație astăzi, cu mirajul play-off-ului la orizont, dar ocaziile importante din prima parte au aparținut gazdelor. Cea mai mare a fost semnată de Ze Manuel, în minutul 34, cu un șut din unghi, în bară. Giurgiuvenii au așteptat mai bine de o oră pentru o oportunitate reală. În minutul 64, Mihai Răduț a reluat cu capul, dar Gabriel de Moura a scos de pe linia porții.
Gaz Metan - Astra 0-0. Șanse de play-off compromise
Astra și-a compromis în mare măsură șansele la play-off. Giurgiuvenii sunt acum pe locul 7, cu 37 de puncte, și o mai pot depăși doar pe FC Botoșani, care are 38. Moldovenii au însă și un meci mai puțin, care se va disputa mâine, cu Viitorul. Gaz Metan a ajuns la 8 meciuri consecutive fără victorie și ocupă loc de baraj în acest moment.
Gaz Metan - Astra 0-0
Accidentare serioasă în Gaz Metan - Astra
În minutul 25, Petru Dragoș Iancu (18 ani), atacantul lui Gaz Metan, a fost izbit de puternicul Graovac, într-un duel aerian la mijlocul terenului. Fotbalistul Mediașului a căzut prost și s-a lovit la genunchiul stâng. Echipa medicală a încercat să îl țină pe teren, dar a fost imposibil. Mihai Teja l-a înlocuit cu Ze Manuel.
Gaz Metan - Astra, echipe de start:
Gaz Metan: Pleșca - Yuri, Larie, Horj - Butean, G. De Moura, Alceus, Velisar - V. Morar, P. Iancu, R. Deaconu
Rezerve: Buzbuchi - Trif, R. Romei, Baco, Pambou, R. Valente, Da Silva Oliveira, Horșia, Sarr Antrenor: Mihai Teja
Astra: Lazar - Raspopovic, Hugo Sousa, Graovac, David Bruno - P. Banu, Boe Kane, Crepulja - Stahl, Montini, V. Gheorghe
Rezerve: M. Popa - Găman, Lamanje, Canadija, Wutrich, Răduț, Merloi, Balaure, Krpic
Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: Gaz Metan, Mediaș
Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marinescu, A2: Ovidiu Artene