Articol de GSP.RO - Publicat miercuri, 29 iulie 2020 12:12 / Actualizat miercuri, 29 iulie 2020 13:17
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a reacționat după ce FCSB a refuzat să își lase jucătorii la stagiul de pregătire al României U21, care va avea loc la începutul lunii august.
Adrian Mutu a convocat 6 jucători de la FCSB (Adrian Vlad, Dennis Man, Florinel Coman, Olimpiu Moruțan, Adrian Petre și Darius Olaru, dar echipa roș-albastră a refuzat să-i lase la lot. Cel mai probabil, FCSB va fi programată să joace cu Astra pe 4 august, zi în care începe cantonamentul României U21.
Răzvan Burleanu a comentat decizia celor de la FCSB, declarându-se surprins de gestul roș-albaștrilor, mai ales că echipa lui Gigi Becali a fost de acord inițial.
„Și noi am fost surprinși de această atitudine. În momentul în care s-a luat decizia de organizare a acestui cantonament, toate cluburile au fost de acord. Și FCSB a fost de acord, la momentul respectiv, să își lase jucătorii să participe la această acțiune, care nu durează decât trei zile. Dar nu e prima dată când se răzgândește de la o zi la alta.
Staff-ul tehnic al naționalei de tineret are nevoie să întâlnească acești jucători. Nu s-au întâlnit niciodată. În septembrie se vor face 10 luni în care nu am avut un meci pentru naționala de tineret. Din punct de vedere tehnic e necesar acest stagiu”, a declarat Răzvan Burleanu la Pro X.
În locul jucătorilor de la FCSB, Mutu i-a chemat pe David Duțu (portar, Turris), Andrei Rațiu (fundaș, Villarreal), Vladimir Screciu (U Craiova), Valentin Costache( mijlocaș, CFR Cluj), Claudiu Petrila( mijlocaș, CFR Cluj), Cătălin Itu (mijlocaș, CFR Cluj) și Jovan Markovic (atacant, Clinceni).
Lot România U21:
Portari: David Duțu (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Popa (FC Rapid 1923)
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal, Spania), Denis Haruț, Andrei Chindriș (ambii FC Botoșani), Virgil Ghiță (Viitorul), Alexandru Pașcanu (FC Voluntari), Constantin Dima (Astra), Mihai Velisar (Gaz Metan), Raul Opruț (Hermannstadt)
Mijlocași: Marius Marin (Pisa, Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Perugia, Italia), Valentin Costache, Claudiu Petrila, Cătălin Itu (toți CFR Cluj), Andrei Ciobanu, Carlo Casap (ambii Viitorul), Alexandru Mățan (FC Voluntari), George Cîmpanu (FC Botoșani)
Atacanți: Jovan Markovic (Academica Clinceni), George Ganea (FC Viitorul).
FOTO. FCSB a câștigat Cupa României
VIDEO. FCSB, interzis la transferuri dacă Gigi Becali nu plătește o sumă uriașă
Citește mai multe știri din Liga 1:
Avem cifrele: el e cel mai slab jucător de la FCSB! Becali e gata să renunțe la el
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”