Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2020 23:45
Gheorghe Hagi (55 de ani) i-a răspuns fiului său, Ianis (21), care a descris într-un mod haios exigența pe care o are „Regele” ca antrenor.
În urmă cu câteva zile, Ianis Hagi a vorbit pentru TV Telekom Sport despre tatăl său, spunând că fotbalistul Gheorghe Hagi n-ar fi putut colabora cu antrenorul Gică Hagi. „Încerc să fac comparaţii cum ar fi fost Gheorghe Hagi jucătorul să îl fi avut pe Gheorghe Hagi antrenorul… nu juca niciun minut Gheorghe Hagi jucătorul!”.
La câteva zile distanță, tatăl său a răspuns într-un mod cel puțin la fel de amuzant.
Gheorghe Hagi: „Dădea 100.000 de goluri”
„Îl completez pe Ianis, dacă jucătorul Hagi îl avea antrenor pe Hagi, dădea 100.000 de goluri. El a spus-o elegant, dar asta e răspunsul, garantez 100%. Ce am văzut şi am comentat împreună, mi-am văzut toate greşelile pe care le făceam. Eu, ca poziţionare, mişcare, lucru în teren, dacă îl aveam, dădeam goluri cum marcam la Steaua atunci când am jucat la acolo.
Am dat 96 de goluri în 130 meciuri şi pase de gol, cred că vă speriaţi dacă faceţi o statistică, o să mergeţi la cifrele acestui fenomenal stângaci care e acum (n.red. Messi), la genul ala puteam să ajung”, a declarat Gică pentru TV Telekom Sport.