Articol de GSP - Publicat duminica, 14 mai 2017 16:03
Deși titlul de campion i-a adus Viitorului 4,5 milioane de euro, Gică Hagi este gata să renunțe la o parte dintre jucătorii de bază.
Astfel, în această vară, Viitorul i-ar putea vinde pe Dragoș Nedelcu, Florinel Coman și Romario Benzar. Cei trei sunt jucători de bază în echipa lui Hagi, dar, pentru o ofertă bună, ar putea pleca.
"Nu am nicio problemă dacă pleacă mâine Coman, Nedelcu sau Benzar. Sunt alţii în spatele lor. Trebuie doar să avem grijă să nu-i aruncăm în luptă prea devreme. Succesul se planifică. Nu vine de pe o zi pe alta. Mereu le spun jucătorilor că am fost talentat, dar am avut ambiţie. Ambiţia face diferenţa în viaţă", a spus Hagi la TV Digi Sport.
- Romario Benzar, 25 de ani, joacă pe postul de fundaș dreapta și este cotat la 1,6 milioane de euro, potrivit transfermarkt.de;
- Dragoș Nedelcu, 20 de ani, este un mijlocaș central cotat de la 1 milion de euro, potrivit transfermarkt.de;
- Florinel Coman, 19 ani, este mijlocaș ofensiv lateral și are o cotă de 700.000 de euro, potrivit transfermarkt.de.
Citește și: Hagi și-a făcut planul de transferuri! Ce jucători aduce după ce încasat o sumă uriașă: "Știm ce căutăm"