FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Ilie light! » GSP vi-l prezintă pe antrenorul Stelei şi altfel decît ca fost jucător şi actual antrenor

Ilie Stan a devenit mai relaxat la întrebările extrafotbal.
Ilie Stan a devenit mai relaxat la întrebările extrafotbal.

Articol de - Publicat vineri, 06 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 05 ianuarie 2012 22:37

Stan spune că se teme de minciună, prostie şi cutremur, se inspiră din cartea "Gîndire pozitivă" atunci cînd alungă stresul, îşi ţine economiile la bancă în lei şi nu se îmbracă doar cu haine de firmă.

Ilie Stan devine chiar mai relaxat atunci cînd e anunţat că urmează întrebări care nu au legătură cu fotbalul. "Dacă n-aş fi fost în fotbal ce m-aş fi văzut făcînd? Cam greu, că altceva chiar nu prea ştiu să fac. Pe de altă parte, cred că aş fi fost dispus să fac multe lucruri ca să asigur familiei mele un trai bun, adică nu m-aş fi dat înapoi de la nici un fel de muncă", spune, după care dezvăluie şi cum se visează peste 10-15 ani.

"N-o să fiu chiar bătrîn, o să am 54-59 de ani. Aş vrea să continuu să antrenez şi să merg să-mi văd băieţii evoluînd în prima ligă", spune Stan, care a colecţionat toată viaţa un singur lucru: "Tricourile echipelor la care am evoluat".

Ilie devine serios atunci cînd trebuie să spună ce anume face atunci cînd e stresat. "Chiar am terminat de citit o carte, se numeşte «Gîndire pozitivă» şi acolo scrie că atunci cînd eşti stresat, nu trebuie să stai singur în casă pentru că între patru pereţi atragi toate energiile negative. E bine să ieşi şi eu asta fac, fie merg la sală, fie alerg".

Se întoarce la fotbal pentru că trebuie să indice care e cel mai mare regret al vieţii lui. "Ştiu că nu trebuie să răspund neapărat din cariera de fotbal, dar regretul vieţii e unul singur, faptul că în 1991 am ratat un transfer la Fenerbahce. Steaua nu m-a lăsat să plec şi cred că am pierdut un tren important".

Lasă fotbalul, pentru că trebuie să vorbească despre soţie. Mai precis, despre cadoul pe care i l-a făcut de Crăciun. "O rochie superbă pe care a îmbrăcat-o de Revelion. De fapt, toată ţinuta ei de Anul Nou, inclusiv pantofii. A fost un Revelion extraordinar, pe care l-am făcut la saloanele lui Dumitru Dragomir". Şi încheie dezvăluind care a fost cea mai mare extravaganţă pe care a făcut-o de Revelion. "Pfa, să dansez toată noaptea, ceea ce pentru mine e atipic, că eu nu prea le am cu dansul".

Ilie completează 10 fraze:
Dintre întuneric, nedreptate, prostie, minciună, cutremur şi şobolani, cel mai tare mi-e frică... de minciună, prostie şi cutremur, clar. Păi, de şobolani de ce să-mi fie teamă, trec pe lîngă tine şi fug, nu?!

Cînd vreau să mă relaxez... aleg un masaj. Nu plimbare, nu film, nu somn.

Cămaşa pe care o port la meciuri... mi-o calcă soţia. Întotdeauna.

Cel mai frumos loc din lume pe care l-am văzut pînă acum... a fost în Dubai. Incredibil a fost acolo şi pentru mine, şi pentru familia mea, cînd am fost secundul lui Iordănescu la Al Ain.

În materie de îmbrăcăminte... aleg hainele care îmi plac şi care îmi vin bine, nu mă interesează dacă sînt de firmă, chiar nu am fiţe din astea.

Lunar, pe benzină... cheltuiesc cam 15 milioane de lei vechi, mai ales de cînd trebuie să fac zilnic naveta la Mogoşoaia.

Cel mai mare rău care mi s-ar putea întîmpla... e să fiu dat afară de la Steaua. Asta simt, asta vă spun.

Toate economiile mele... le ţin la bancă. Pentru că nu sînt foarte multe, am ales să ţin banii în lei la bancă.

Cînd eram mic, eram fascinat... de filmele româneşti. Bine, nici nu puteam să fiu de altceva atît timp cît programul TV ţinea două ore. Dar filmele româneşti au rămas o fascinaţie pentru mine.

În materie de mîncare... mi-e cam greu că mă abţin de la orice, dar nici nu fac nazuri la ceva anume. Poate doar la o tocăniţă de cîine făcută în ţările asiatice.

11 alegeri ale lui Ilie

- SMS sau mail?
- SMS clar.

- Mourinho sau Guardiola?
- Mourinho.

- Blondă sau brunetă?
- Ambele. Ha, ha, ha!

- Rummy sau table?
- Table.

- De Niro sau Al Pacino?
- Pfa, greu de ales, de fapt imposibil. Amîndoi.

- Cravată sau papion?
- Cravată.

- Paris sau Londra?
- Am fost în ambele. Îmi place mai mult Parisul.

- Messi sau Cristiano Ronaldo?
- Messi.

- Ediţie tipărită sau ediţie online a unui ziar?
- Ediţie tipărită.

- Ceafă de porc sau piept de pui?
- Ceafă de pui. Ha, ha, ha, ha!

- Obama sau Putin?
- Hmmm. Obama, dar mai ales Băsescu. Nu glumesc, chiar îmi place Băsescu, e tare rău de tot, degajă foarte multă siguranţă, încredere şi putere.

Vezi şi prima parte a materialului: Interviu sincer şi savuros cu Ilie Stan: "Dacă veneam la timp, Steaua era sus acum"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (3)
jourjaque7
jourjaque7  •  06 Ianuarie 2012, 15:31

:)) CE tare`i omu astaa !! Il apreciez f mult pt sinceritatea si devotamentul lui. Respect Sir !!

tzii
tzii  •  06 Ianuarie 2012, 15:04

bine remus! sa nu mai rada meme de tine pe fb

raul4steaua
raul4steaua  •  06 Ianuarie 2012, 11:40

"În materie de mîncare... mi-e cam greu că mă abţin de la orice, dar nici nu fac nazuri la ceva anume. Poate doar la o tocăniţă de cîine făcută în ţările asiatice." Nu-i de mirare ca a batut pe catei, e obisnuit sa ii manance pe paine

Vezi toate comentariile (3)
Comentează