Articol de GSP - Publicat joi, 21 aprilie 2022 21:00 / Actualizat joi, 21 aprilie 2022 21:29
Ion Crăciunescu (71 de ani) a comentat declarațiile lui Dan Petrescu, care a criticat arbitrajul din meciul amical CFR Cluj - Dinamo Kiev, scor 0-0.
Partida amicală dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev a fost condusă de Szabolcs Kovacs (34), fratele lui Istvan, „centralul” din derby-ul cu FCSB (0-1), criticat dur de „Bursuc”. Petrescu e de părere că ar fi trebuit să primească un penalty miercuri seară și a lansat un atac la adresa familiei Kovacs.
Ion Crăciunescu consideră că situația trebuia evitată prin delegarea altui arbitru la meciul de miercuri seară.
Ion Crăciunescu: „Nu e mai găsea niciun arbitru când era tensiunea asta?”
„Omul nu poate, așa e învățat să câștige, adică cu orice mijloace, gândirea lui nu este rea. Era caritabil, am înțeles. Dar nu se mai găsea niciun arbitru când era tensiunea asta? Eu chiar vorbesc serios. Eu, unul, nu îl aduceam. Știi de ce? Când se crează tensiune la un club, uite ce reacții sunt! Omul spune că nu i-a dat penalty. Păi îți convine asta?
Nu putea să vină altul? Păi, dacă el are asta inoculată, crezi că i-o șterge cineva? Nu e mai bine să eviți? Și ce dacă e meci caritabil? Trebuie să eviți astfel de discuții. Nu mai era alt arbitru? Feșnic nu era din Cluj?
Reține că e Kovacs! Toată lumea, când îl vede pe Kovacs la stadion... Eu, care am trăit printre astea la arbitraj, știu că e bine să eviți, pentru că dai de astfel de oameni, pentru că ei așa văd lucrurile”, a declarat Ion Crăciunescu la „Fotbal Club”, pe Digi Sport.
VIDEO Dan Petrescu, nemulțumit și după amicalul cu Dinamo Kiev
Citește și alte știri din Liga 1:
Se salvează sau rămân pe drumuri » Dinamo riscă să calce pe urmele lui Gaz Metan!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!