Articol de Cristian Lapa - Publicat duminica, 06 iulie 2008 00:00
FC Vaslui are şansa să joace finala cupei Intertoto cu Neftci Baku, care a terminat la egalitate meciul tur cu Germinal Beerschot, scor 1-1. Ocupanta locului trei din campionatul azer a terminat la egalitate partida cu Germinal Beerschot, formaţia belgiană ratînd un 11 metri chiar în ultimul minut al meciului. “În proporţie de 90 la sută vom merge la Baku. Echipa din Azerbaijan este mult mai puternică şi nu ştiu dacă cei din Belgia vor mai reuşi să întoarcă rezultatul. Pe teren propriu, azerii sînt foarte periculoşi. Acum avem ceva informaţii despre posibilul adversar şi sperăm să le fructificăm, fiindcă avem ambiţii mari în acest an”, a declarat Cătălin Popa, directorul sportiv al FC Vaslui, care a asistat la meci. Echipa galben-verde a mai întălnit o singură dată gruparea din Baku, în cantonamentul din vara trecută din Kaprun (Austria), meci încheiat cu victoria vasluienilor, scor 3-2.