Articol de GSP - Publicat marti, 04 decembrie 2007 00:00
In saptamina premergatoare meciului cu CFR Cluj, tehnicianul "sepcilor rosii", Gheorghe Multescu, i-a pregatit pe Andrei Muresan si Laurentiu Bus pentru a fi titulari. Joi, la jocul scoala si vineri, la sedinta tactica, cei doi mijlocasi s-au regasit in formula de start a Universitatii. Duminica, insa, la ora meciului, locul lor in echipa a fost luat de armeanul Romik Haciatrian, respectiv Alin Savu.
Conform unor surse ale "Gazetei Sporturilor", citiva dintre jucatorii Universitatii i-au cerut lui Multescu sa nu-i foloseasca din primul minut pe Muresan si pe Bus, invocind importanta partidei si faptul ca cei doi au evoluat putine minute in acest tur de campionat. Tehnicianul "studentilor" a dezmintit informatia: "Nu este nimic adevarat. Muresan si Bus erau si ei o alternativa. Haciatrian nu ajunsese inca la Cluj, iar Savu acuza o viroza. Haciatrian oricum e mai valoros decit Muresan". Haciatrian a jucat titular desi a revenit abia vineri, la Cluj, dupa o absenta de peste doua saptamini, cauzata de o convocare la Nationala Armeniei si de faptul ca mama lui este grav bolnava.
10 puncte a strins Universitatea in tur
9 infringeri in 17 partide a acumulat Universitatea
3 puncte a obtinut "U" cu Falub pe banca in 10 etape
7 puncte a reusit Universitatea in 7 etape cu Multescu pe banca
6 puncte
Pina la vacanta de iarna, "studentii" mai au de disputat trei jocuri. Miine "U" va evolua in cupa, cu Pandurii, apoi vor urma primele doua etape din retur,cu Pandurii, in deplasare, si cu Unirea Urziceni, pe teren propriu. "Cupa este un obiectiv pentru noi si vom trata serios meciul cu Pandurii. In campionat trebuie sa obtinem maxim de puncte din urmatoarele doua jocuri si apoi vom vedea in iarna ce e de facut sa iesim din zona retrogradarii. Este clar ca lotul trebuie intarit", a spus managerul Universitatii, Alin Tise.
Loviti
Sud-coreeanul Park si armeanul Haciatrian au suferit contuzii la meciul de duminica seara cu liderul CFR, si vor absenta miine, in jocul din optimile Cupei Romaniei cu Pandurii Tg.Jiu. In schimb, Milan Jovanovici si Sergiu Costea si-au revenit dupa accidentarea la genunchi, respectiv fractura de peroneu si ar putea evolua miine.
"Am dominat liderul"
"Studentii" clujeni regreta ca au pierdut derby-ul local cu CFR si considera ca "feroviarii" nu meritau sa cistige. "Nu au fost mai buni ca noi. Un egal ar fi fost mai echitabil", a spus mijlocasul Alin Savu. "A fost un meci de sansa. Cine a marcat primul, a avut cistig de cauza. Daca dadeam noi gol in prima repriza, alta era istoria meciului", a afirmat si portarul Calin Moldovan, completat de capitanul Dorin Goga: "Ar trebui sa jucam de acum inainte cum am facut-o cu CFR-ul in prima repriza. Am dominat liderul".
27 de scaune rupte
Conform site-ului www.citynews.ro, 27 de scaune au fost gasite rupte pe stadionul "Dr. Constantin Radulescu", in sectorul rezervat galeriei "sepcilor rosii". Managerul Alin Tise a apreciat comportamentul suporterilor Universitatii la meciul cu CFR. "Am spus ca nu vor exista incidente majore. Sint convins ca suporterii nostri vor da dovada de decenta si la urmatoarele jocuri", a spus Tise.
Moldovan, criticat
Antrenorul Gheorghe Multescu crede ca portarul Calin Moldovan a gresit la golul lui Fabbiani."Putea sa faca mai mult. Moldovan a respins mingea in poarta", a apreciat tehnicianul Universitatii, care a contestat lovitura libera din care a inscris argentinianul. "N-a fost lovitura libera. Hentul a fost involuntar".
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”