Articol de GSP - Publicat joi, 22 septembrie 2016 10:21
Steaua va juca în această seară cu CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a 9-a. Partida va începe la ora 21:00 și va fi în direct pe DigiSport, DolceSport și LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.
Pentru partida din această seară, Laurențiu Reghecampf va face patru schimbări în primul "11" față de meciul cu ACS Poli, 1-0.
Antrenorul Stelei se va putea baza pe Tamaș, revenit după suspendare, și pe Marko Momcilovici, care s-a recuperat după accidentare.
În plus, în echipa de start va apărea și Gabi Enache, iar De Amorim va lua loc pe banca de rezerve.
Echipa probabilă a Stelei: Niță - Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovici - Muniru, Vl. Achim - Ad. Popa, Boldrin, Fl. Tănase - Golubovici