Articol de Adriana Brujan - Publicat sambata, 04 august 2012 00:00 / Actualizat vineri, 03 august 2012 23:49
Pandurii s-au distrat cu moldovenii lui Enache şi şi-au consolidat primul loc în clasamentul Ligii 1.
Băieţii lui Grigoraş au vrut să repete prestaţiile super-ofensive din primele două partide ale sezonului, cînd au marcat nu mai puţin de 8 goluri, şi au început asediul încă din start: şuturi, driblinguri, bare, execuţii cu călcîiul, doar golul a lipsit în primele 39 de minute. Care a venit pînă la urmă din gheata lui Răduţ, un şut plasat fără speranţe pentru Jovici. Tot fără replică a fost şi în ultimul minut al reprizei, cînd Maxim a inventat o execuţie fabuloasă, un vole cu latul din 12 metri, puţin lateral dreapta.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Nu acesta a fost însă cel mai frumos gol al meciului pentru că revelaţia Răduţ, aflat cu spatele la poartă, a reluat superb cu călcîiul din colţul careului mic (50). Imediat, Mingote a făcut un cadou nemţenilor şi le-a permis să înscrie golul de onoare, uitînd să se "culce" la şutul destul de slab al lui Margine (59).
Pe final, Răduţ şi compania au redus motoarele şi puteau avea emoţii la bara lui Golubovici şi incursiunile lui Bădescu.
"Am trăit periculos, aşa cum o facem mai mereu. Am jucat foarte bine în prima parte, însă apoi am suferit puţin. Nu avem vreun secret pentru evoluţii, doar încercăm să ne facem jocul, să pasăm şi să dăm goluri" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)
"Pandurii evoluează incredibil, au foarte mult entuziasm, nu refuză jocul, dar puteam să reuşim mai mult dacă ne trezeam mai devreme" (Costel Enache, antrenor Ceahlăul)
INBOX:
- Mihai Răduţ, dorit insistent de Petre Grigoraş la Pandurii în această vară, a marcat 3 goluri în primele 3 etape ale sezonului, cu unul mai puţin decît marcase în total în Liga 1 pînă la startul acestui sezon.
- Iulian Mamele s-a lovit cap în cap cu Golubovici şi nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit cu Adrian Rusu. În scurta perioadă în care Grigoraş pregătea schimbarea, nemţenii au redus din diferenţă.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”