Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 iunie 2019 12:42
Ionel Ganea a fost astăzi la GSP Live și a vorbit despre relația pe care o are cu Gigi Becali, după ce finanțatorul FCSB a ordonat ca antrenorul să fie dat afară de la FC Voluntari în 2016.
„Eu la Steaua nu mă văd să antrenez vreodată în viața mea. Antrenorul principal (n.r. Gigi Becali) nu pleacă de acolo, stați liniștiți! În viață dacă faci rău, primești tot rău. E o pedeapsă divină pe care o tot primește.
Iertarea există, dar dacă nu încerci să te împaci cu cineva nu poate exista iertarea. Și cei mai mari dușmani ai lumii s-au împăcat.
S-a dat el mare că m-a dat afară de la Voluntari. Nu e problemă.
Dar când încerci să faci rău cuiva ți se întoarce la fel. Nu știu dacă m-aș împăca cu el dacă și-ar cere scuze. El a investit foarte mulți bani în transferuri, dar constanța lui se menține acolo, pe locul 2”, a declarat Ionel Ganea la GSP Live.