Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 20 martie 2014 00:00 / Actualizat joi, 20 martie 2014 13:45
Gabi Balint l-a adus la conferinţa de presă de azi şi pe Dacian Varga, care a avut divergenţe cu fostul tehnician al echipei, Ovidiu Stîngă.
Fotbalistul încă n-a jucat în meciurile oficiale pentru olteni. "L-am adus pe Dacian că au fost ceva probleme. Trebuie să lăsăm tot ceea ce a fost înainte, să ştergem cu buretele. Eu îl tratez pe el ca pe oricare alt fotbalist, trebuie să arate că e un bun tovarăş de vestiar, că are experienţă şi valoare. Dacă Varga a fost campion cu Urziceniul, dacă el a a făcut treabă bună cu Dan Petrescu, de ce să nu facă la fel şi la Craiova cu mine? Eu cred în bun simţ, în bună creştere", a explicat tehnicianul.
- Dacian, care e punctul tău de vedere în privinţa problemelor care au existat între tine şi Ovidiu Stîngă?
- Nu ştiu de ce am fost eu subiectul principal al ultimelor discuţii, eu sînt un jucător ca oricare altul la CS Universitatea. N-am avut nici un conflict cu domnul Stîngă.
- Nimic, nimic?
- La antrenament mai vorbeşti. Într-adevăr n-am fost de acord cu o decizie a dînsului, nimic mai mult. Dar de aici pînă la a spune că a fost un conflict, este cale lungă.
- Cît debutezi?
- Antrenorul decide acest lucru. Sînt sută la sută pregătit.
- Ce şanse estimezi că are echipa în acest moment la promovare?
- Sută la sută promovăm, noi sîntem singurii noştri adversari.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!