Articol de George Stanciu - Publicat duminica, 24 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 23 noiembrie 2013 21:03
Rapid şi-a trecut lejer victoria în cont, cu un gol al achiziţiei Lukanovici şi unul al lui Ciolacu, atacantul înscris la masa credală.
Trupa lui Viorel Moldovan a mai parcurs un meci normal, adică un succes şi străbate sezonul regulat în aşteptarea play-off-ului. S-a descurcat mai bine la Buzău decît reuşise acasă cu Gloria. Lukanovici a simplificat misiunea cu golul de 1-0 marcat la jumătatea primei reprize, dintr-un assist al lui Alex Coman.
Reuşita vîrfului fost la Ceahlăul a fost completată de una a lui Ciolacu. Atacantul pe care suporterii şi colegii îl poreclesc "Cioli-gol", deşi el marchează destul de rar, a făcut 2-0 în prelungiri. Rapidiştii continuă cursa pentru promovare aşa, cu formaţia încropită pe fugă, cu o distribuţie pestriţă din nou-veniţi refuzaţi din Liga 1 şi puşti crescuţi la Pro Rapid.
Unul dintre cei crescuţi "in house", Ciolacu, parcurge sezonul cu un obiectiv dublu: să revină în prima divizie şi să recupereze banii pe care îi are de primit de la club şi pentru care s-a înscris la masa credală alături de restul creditorilor.
Gloria Buzău - Rapid 0-2
Au marcat: Lukanovici (26), Ciolacu (90+3)
Gloria: Stoicescu - Airinei, Bîrsănel, Dăniţă, B. Dumitru - G. Marcu, Mihăescu, Fl. Alexandru (G. Ion, 46), Drăguţ (Burlacu, 69) - Puşcaşu, Verdeş. Antrenor: Viorel Ion
Rapid: Drăghia - I. Voicu, Săndulescu, D. Lung (Al. Iacob, 43), N. Vasile - Selagea - Al. Coman, Al. Ioniţă II (Ciolacu, 74), Pancu, Martin - Lukanovici. Antrenor: Viorel Moldovan