Articol de Ionel Luţan - Publicat miercuri, 11 decembrie 2019 14:56
Petrolul a oficializat astăzi despărțirea de fostul antrenor Flavius Stoican, după ce acesta a prezentat un raport detaliat în fața partenerului finanțator al clubului.
Departe de locurile direct promovabile după disputarea a 20 de etape din acest sezon, la 10 puncte distanță de liderul UTA, Petrolul rămâne, în continuare, cu același obiectiv al promovării pe prima scenă fotbalistică a țării.
Președintele clubului ploieștean, Marius Stan, și el într-o situație delicată, a primit girul conducerii grupării petroliste de a rămâne în funcție urmând să propună, până la finalul acestei săptămâni, numele noului antrenor principal al echipei ploieștene.