Articol de Sebastian Culea, George Stanciu - Publicat vineri, 02 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 02 august 2013 17:35
Vasile Şiman a avut trei întîlniri săptămîna aceasta cu fotbaliştii "blocaţi" şi părinţii acestora:
"Ne-a înjurat, ne-a spus că vrem să îi distrugem clubul, că ne-am culcat cu antrenorii" povesteşte o mama prezentă ieri la Comisia de Recurs, unde se judeca soarta juniorilor.
Şiman le-ar fi cerut neoficial familiilor suma de 6.000 de euro pentru ca jucătorii să scape din "lanţurile" Sportului. Patronul a încercat şi negocieri separate cu jucătorii, îndemnîndu-i să nu aleagă anumite echipe daca vor părăsi clubul din Regie. În urmă cu cîteva ore, Şiman s-a prezentat la sediul AMFB, unde a dat din nou ochii cu părinţii fotbaliştilor. Recalcitrant, a început iar să arunce cu înjurături în stînga şi-n dreapta.
Campioni naţionali,16 juniori 2002 şi 2003 şi-au depus memorii pentru a deveni liberi încă din iunie: clubul a făcut memoriu la AMFB abia pe 15 iulie, întîrziind la maximum primirea comunicării deciziei comisiilor municipale.
"Nu am făcut nici un fel de scandal la Comsia de Recurs. Lumea minte! Încearcă să-mi distrugă mie clubul", a declarat Şiman pentru Gazetă