Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 14 octombrie 2022 16:24 / Actualizat vineri, 14 octombrie 2022 16:43
Vasile Buhăescu (34 de ani) a revenit în lotul lui Dinamo și poate juca în meciul cu Ripensia Timișoara.
- Dinamo - Ripensia se joacă sâmbătă, de la ora 12:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
Atacantul a ratat ultimele 3 jocuri ale „câinilor”. El a jucat ultima dată cu Gloria Buzău, scor 1-2, pe 18 septembrie. Buhăescu nu a fost disponibil la meciurile cu Viitorul Tg. Jiu, 1-0 în Cupa României, cu Unirea Slobozia (1-0) și Minaur Baia Mare (1-1), în Liga 2.
În acest sezon, Buhăescu a bifat 7 meciuri pentru Dinamo în Liga 2, a marcat un gol și nu a pasat decisiv.
Valentin Lazăr, lăsat în afara lotului de Ovidiu Burcă
În schimb, Valentin Lazăr nu va face deplasarea la Giurgiu pentru meciul cu Ripensia. Mijlocașul de bandă a fost exclus din lot de antrenorul Ovidiu Burcă, care nu se va mai baza pe el în continuare.
Lazăr nu a fost în lot nici la ultimele două meciuri, cu Unirea Slobozia și Minaur Baia Mare. În acest sezon, Valentin are 7 meciuri în tricoul lui Dinamo. Nu a reușit să marcheze sau să paseze decisiv.
Ovidiu Burcă a explicat pentru Gazeta Sporturilor de ce l-a exclus pe Valentin Lazăr din lot, după meciul cu Minaur Baia Mare.
Lazăr nu a fost în lot fiindcă nu a avut o atitudine profesionistă. Eu nu stau la discuții... Interesul echipei este mereu pe primul loc pentru mine, nu se negociază! Sunt aici, la Dinamo, să iau decizii. Când sesizez că autoritatea mea e știrbită trebuie să iau atitudine.
Eu nu fac diferențe între numele jucători, între români și străini, cel mai bun joacă, în viziunea mea. L-am pus și căpitan, am avut numeroase discuții, eu nu pot fi acuzat de rea intenție. Dar niciodată n-o să fac rabat de la principii! Vali Lazăr e în lot, o să fie cu noi, o să vedem când va reveni la meciuri
- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo
Citește și:
Liga 2, etapa #10. ACUM se joacă FC Brașov - Csikszereda. Clasamentul