Articol de GSP - Publicat marti, 04 februarie 2020 20:07
Olimpiu Moruțan (20 de ani) a fost acuzat de Gigi Becali că „și-a achiziționat o mașina de proxenet”: un BMW Seria 8 de 100.000 de euro. Adrian Mutu, selecționerul naționalei de tineret, i-a luat apărarea mijlocașului ofensiv.
„E normal oarecum ca Gigi Becali să aibă temerile astea. Eu nu pot comenta, nu știu dacă îl va afecta pe Moruțan. În schimb, mă afectează direct dacă jucătorii posibil selecționabili nu joacă. Nu știu dacă îl voi chema în condițiile în care nu va juca. Pentru mine, Moruțan e un jucător important.
Dar nu cred că e cazul să îl atacăm. Poate Olimpiu și-a dorit de mic să aibă o mașină ca asta. Poate a strâns bani de când s-a apucat de fotbal pentru ea. Poate pentru el a fost un vis îndeplinit, poate îi va oferi un plus de încredere. Câți oameni maturi stau într-un apartament cu o cameră și au BMW la poartă. Acum certăm un copil...”, a opinat Mutu la TV Digi Sport.
Exemplu pentru Gigi Becali
„Când am fost la Dinamo, eu mi-am luat o mașină cum avea Gică Hagi. Țipa Giovanni la mine, zicea că am înnebunit. Pe urmă am ajuns la Inter. M-a afectat asta? Dacă rămâne cu picioarele pe pământ, nu contează.
Acum am fost la un meci cu mașina federației, una mică. Când plecam, m-a oprit o persoană și mi-a zis: «Ce faci, Mutule, așa ai ajuns?». S-a luat și de numere, că erau de Constanța”, a povestit Adrian Mutu.
Vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”