FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2024

ANALIZĂ Concluzia e frapantă » Ce s-a întâmplat cu jucătorii României după Euro 2024

România a fost eliminată în „optimi” la Euro 2024, după 0-3 cu Olanda
România a fost eliminată în „optimi” la Euro 2024, după 0-3 cu Olanda

Articol de - Publicat marti, 27 august 2024 17:44 / Actualizat marti, 27 august 2024 17:53

Calificarea în „optimile” Euro 2024 nu a însemnat și un progres major în carierele fotbaliștilor români ♦ Mutarea lui Denis Drăguș la Trabzonspor e capul de afiș al unei veri care mai degrabă i-a ținut pe loc pe „tricolorii” prezenți în Germania.

România a trecut de grupele unui turneu final după un sfert de secol, dar jucătorii noștri n-au suscitat prea mult interes. Înainte de finalul perioadei de mercato, care se apropie în majoritatea campionatelor, 7 „tricolori” au schimbat echipa de club în această vară. Restul fie au făcut subiectul unor împrumuturi, fie activează și acum la aceleași formații ca în stagiunea premergătoare Campionatului European.

Triumful din grupa cu Belgia, Ucraina și Slovacia nu a însemnat un salt impresionant pentru aproape niciun fotbalist român convocat la Euro 2024. Numai Denis Drăguș se poate lăuda cu un transfer important: împrumutat ultima oară de Standard Liege la Gaziantep, atacantul a fost achiziționat definitiv de Trabzonspor, locul 3 în ultimul sezon din Turcia.

Restul au rămas la același nivel, cazurile lui Rațiu, Marius Marin, sau au coborât o treaptă, cum s-a întâmplat cu Moldovan, Pușcaș.

Momentan, nici selecționerul nu a profitat de performanța din Germania în plan profesional. Edi Iordănescu nu a mai prelungit contractul cu Federația, invocând motive personale, iar în prezent nu are angajament.

Ce s-a întâmplat cu cei 26 de jucători ai României convocați la Euro 2024

Florin Niță » După despărțirea de Gaziantep, a semnat în Arabia Saudită, cu Damac FC.

Horațiu Moldovan » A fost împrumutat de Atletico Madrid în Serie B, la Sassuolo, care s-a obligat să-l transfere definitiv vara viitoare.

Concluzia e frapantă » Ce s-a întâmplat cu jucătorii României după Euro 2024
Horațiu Moldovan, la semnarea contractului cu Sassuolo

Ștefan Târnovanu » Continuă să fie titular la FCSB.

Andrei Rațiu » Nu a plecat de la Rayo Vallecano, pentru care a fost titular în prima etapă din La Liga.

Vasile Mogoș » A rămas la CFR Cluj.

Radu Drăgușin » E în continuare rezervă la Tottenham.

Bogdan Racovițan » A jucat 3 meciuri la Rakow, apoi s-a accidentat grav.

Adrian Rus » A revenit la Pisa după împrumutul la Pafos, doar rezervă în actuala stagiune la italieni.

Ionuț Nedelcearu » Titular la Palermo, în Serie B, la fel ca înainte de Campionatul European.

Andrei Burcă » A schimbat țara din Golf, a plecat de la Al Okhdood (Arabia Saudită) și e legitimat acum la FC Baniyas (Emiratele Arabe Unite).

Nicușor Bancu » Nu a plecat de la Universitatea Craiova.

Deian Sorescu » Transferat definitiv de Gaziantep, care sezonul anterior îl împrumutase de la Rakow.

Marius Marin » Rămâne un om de bază la Pisa.

Alexandru Cicâldău » Împrumutul la Konyaspor a expirat, el aparține de Galatasaray, însă nu mai intră în planurile clubului din Istanbul, viitorul lui Cic urmând să fie stabilit zilele următoare.

Răzvan Marin » A revenit la Cagliari după împrumutul de la Empoli, o mutare între două echipe care campionatul trecut s-au clasat pe 16, respectiv 17.

Concluzia e frapantă » Ce s-a întâmplat cu jucătorii României după Euro 2024
Răzvan Marin are 138 de apariții în Serie A

Nicolae Stanciu » Continuă la Damac, sub comanda lui Cosmin Contra.

Adrian Șut » Om de bază și în stagiunea curentă la FCSB.

Darius Olaru » Încă nu a părăsit-o pe FCSB, deși se spune că ar avea mai multe oferte de la echipe din străinătate.

Dennis Man » Evoluții excelente la revenirea în Serie A, două goluri în primele două etape cu Parma.

Valentin Mihăilă » Titular în Serie A la Parma.

Ianis Hagi » A revenit la Rangers, după împrumutul de la Deportivo Alaves, însă scoțienii nu-l mai vor și l-au trimis la echipa secundă.

Concluzia e frapantă » Ce s-a întâmplat cu jucătorii României după Euro 2024
Ianis Hagi nu mai are viitor la Rangers

Florinel Coman » Al Gharafa i-a achitat clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.

Denis Drăguș » Trabzonspor l-a transferat de la Standard Liege, după ce ultimul campionat l-a petrecut la Gaziantep, fiind împrumutat de la belgieni.

George Pușcaș » A părăsit-o pe Genoa pentru a se alătura celor de la Bodrum, nou-promovată în primul eșalon din Turcia.

Denis Alibec » S-a despărțit de Muaither (Qatar) și s-a întors la Farul.

Concluzia e frapantă » Ce s-a întâmplat cu jucătorii României după Euro 2024
Denis Alibec și-a dorit să lucreze din nou cu Gică Hagi

Daniel Bîrligea » În continuare atacantul celor de la CFR Cluj.

8,6 milioane de euroau investit în total cluburile de afară pentru aducerea fotbaliștilor români prezenți la Euro. Au plecat pe bani Sorescu, Moldovan, Drăguș și Coman

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (17)
barghierimihai49
barghierimihai49  •  28 August 2024, 12:15

Cel mai mazilit dintre toti a iesit Ianis Hagi:titular(obligatoriu),numar 10 si capitan a fost trecut la echipa a doua.Sau scotienii nu pricep nimic in fotbal,sau jurnalistii GSP.Tind sa cred ca ultimii.Sau alte interese stau la baza a miilor de articole despre un jucator mediocru.Daca s-ar vinde in farmacii aceste articole ar perfecte ca vomitive!

MaxiP
MaxiP  •  28 August 2024, 09:53
Postat de In_my_opinion pe 27 August 2024, 18:15

Faptul ca nici un jucator nu si-a schimbat vechiul statut in "mai bine" este concluzia ca România nu a facut un turneu final atât de bun iar "performanta" atat de lăudata de calificare si avansare in faza a doua a Europeanului a fost conjuncturala si n-a rupt gura târgului prin valoarea membrilor lotului ci doar a grupului.

Asta zic jurnalistii, ca nu si-au schimbat statutul in mai bine, in realitate e cu totul altceva. Man si Mihaila clar si-au schimbat statutul in mai bine, au promovat, joaca la cu totul alt nivel. Marius Marin a ajuns capitan la Pisa. Ratiu, sa vedem, a inceput ca titular la Rayo, s-a accidentat, daca ramane insa titular, si-a schimbat statutul. Dragus a mers la o echipa de primele locuri in Turcia, de la una de mijlocul clasamentului. Deci cine decide ca nu si-au schimbat statutul in mai bine? Fiecare vede cum vrea, astia manipuleaza cum vor. Sigur, e clar ca in principiu Romania a jucat ca grupa la Euro, nu prin mari individualitati, dar a jucat cu un grup format din individualitati decente. Ne tot plangem, daca ne-am uita la ce am avut in ultimii 15 ani ca echipa nationala, chiar ne-am bucura. Ramanem nostalgici pentru anii 90', dar daca s-ar repeta performantele, n-am stii deloc sa ne bucuram de ele, am constata de-abia la un nou declin cat de bine ne era. Exact ca in cazul generatiei Mutu-Chivu, cat au jucat au fost criticati la greu, apoi 15 ani vorbeam nostalgic si de bine de ei, ceea ce e chiar absurd, sa vorbesti de bine dupa retragere dupa ce i-ai injurat toata cariera lor.

Haha1989
Haha1989  •  27 August 2024, 23:02
Postat de dobrin pe 27 August 2024, 19:09

Concluzia: Ca sa nu mai iasa Ianis Hagi in evidenta ca pseudofotbalist, hai sa scriem un articol cum ca mai sunt si altii ca el.

D@ca te mulțumești cu puțin puțin vei capătă. Naționalismul nu tine nici de foame nici de performanta.. Sa fim realiști, cu o rândunica nu faci prima vara. Echipele de top au jucători de top

Vezi toate comentariile (17)
Comentează