Articol de Viorel Tudorache, Vlad Nedelea - Publicat vineri, 03 iunie 2022 16:58 / Actualizat vineri, 03 iunie 2022 19:39
Naționala României va întâlni reprezentativa Muntenegrului, sâmbătă, 4 iunie, de la 21:45, în primul meci din Liga Națiunilor. Partida va putea fi urmărită LiveTEXT pe GSP.to și la televizor pe Prima TV.
- Ambele meciuri cu Muntenegru ale României, 4 iunie în deplasare și 14 iunie acasă, vor fi televizate de Prima TV începând cu 21:45
Din informațiile Gazetei, Edi Iordănescu va alege un sistem ofensiv de joc, un 4-3-3, prin care va încerca să obțină punct sau puncte din Podgorica.
Echipa probabilă a României în meciul cu Muntenegru
România: Fl. Niță - Rațiu, Chiricheș, Burcă, Camora - R. Marin, I. Cristea, Cicâldău - Maxim, Fl. Tănase, A. Ivan
Sistem: 4-3-3
Selecționer: Edward Iordănescu
Perioadă de foc pentru „tricolori”
Noul format al Ligii Națiunilor, comasat din cauza Campionatului Mondial din Qatar, dă dureri de cap tuturor selecționerilor. Ca și celelalte naționale, nici România nu a mai trecut prin acest gen de test, 4 meciuri oficiale în numai 11 zile.
În plus, jucătorii români au avut mereu probleme să dispute meciuri din trei în trei zile. Ultima provocare de acest gen a fost în mandatul lui Mirel Rădoi, în ultimele preliminarii pentru Mondial, când, în septembrie 2021, am avut o serie de 3 meciuri în 7 zile.
Am învins în Islanda și cu Liechtenstein, dar în partida din Macedonia de Nord echipa a fost stoarsă și abia a obținut, cu greu, o remiză albă.
Citește și alte știri despre echipa națională:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”