FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2019

ITALIA U21 - SPANIA U21 3-1 // FOTO Reporterii GSP aduc 6 detalii neremarcate la TV de la derby-ul primei zile de la EURO 2019

FOTO: Raed Krishan +13   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat luni, 17 iunie 2019 17:46

Italia U21 a trecut de Spania U21 în derby-ul grupei A de la Euro 2019. Reporterii GSP au asistat la meci și vă oferă 6 detalii care nu au fost remarcate în timpul transmisiunii live.

  • România U21 debutează la EURO 2019 marți, de la 19:30, împotriva Croației U21. Partida e liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1 și TVR HD;
  • Echipa GSP, formată din Răzvan Luțac (reporter), Vlad Nedelea (reporter), Raed Krishan (foto) și Cosmin Nistor (video), e în cantonamentul naționalei din Italia și transmite de la fața locului toate detaliile despre Euro 2019.

La o oră de mers de cantonamentul echipei naționale, Italia și Spania au închis prima zi de Euro cu un meci memorabil. Poate nu prin spectaculozitate, cât prin ritmul nebun, golurile alese și atmosfera de meci mare - aproape 30.000 oameni la o partidă de tineret, imagini nemaiîntâlnite în ultimii ani în Europa.

Gazeta Sporturilor a fost la meci și n-a regretat. Vă prezintă, în continuare, 6 momente memorabile de la jocul de pe „Renato Dall'Ara”. O arenă cu aspect de cetate, un Colosseum în care, de pe dinafară, te-ai gândi că găzduiește lupte de gladiatori.

1. COZI KILOMETRICE DE MAȘINI

Pentru că zona de lângă stadion e una istorică, protejată, mașinile nu pot fi parcate acolo. Astfel, spectatorii și-au lăsat automobilele pe o rază de câțiva kilometri, pe lângă șosea. Legal, pentru că Poliția permite acest lucru și nu ridică mașinile.

2. CETATE

Zidurile de lângă „Renato Dall'Ara”, continuate de arhitectura superbă a stadionului din Bologna, combină elemente din timpuri apuse cu aspectul de arenă veche de Serie A. Cu toate acestea, în spatele scărilor cu vopseaua decojită ori al barelor de susținere din jurul arenei se ascunde o bijuterie. Chiar și șanțurile imense din fața peluzelor, săpate pentru ca fanii să nu poată pătrundă în teren, au ceva medieval în gândire.

„Renato Dall'Ara”, cetatea fotbalului din Bologna » GSP a vizitat unul dintre stadioanele legendare ale Italiei

3. APLAUZE LA IMN

În momentul în care crainicul stadionului a anunțat că urmează imnul Spaniei, câțiva spectatori, din zone diferite ale arenei, au început să huiduie. A fost momentul în care 25.000 de persoane, ridicate în picioare, au început să aplaude până la sfârșitul Marșului Regal, adoptat acum 249 de ani. Alt element mai rar întâlnit: s-au făcut valuri mexicane încă din minutul 1, o atmosferă degajată, în care au intrat toți oamenii de pe stadion.

+13 FOTO

4. ASIATICUL SE UITA LA 3 MECIURI!

Unul dintre jurnaliștii prezenți la meci, un asiatic, urmărea, în paralel cu partida de pe stadion alte două meciuri. Pe telefon se uita la Paraguay - Qatar 2-2, meci de la Copa America, în timp ce, pe tabletă, urmărea un meci din Asia.

5. VAR VĂZUT DE LA PUNCTUL CU VAR :)

De departe cel mai tare moment al meciului: la 2-1 pentru Italia, arbitrul se duce să consulte ecranul VAR pentru un posibil penalty. Moment în care Pellegrini s-a repezit direct la punctul cu var, așteptând, de la unsprezece metri, decizia olandezului Serdar Gözübüyük. Acesta a dat penalty, executat cu succes de șeptarul Italiei.

6. IMN CÂNTAT ÎN MINUTUL 85

Imediat după ce s-au liniștit, italienii s-au ridicat în picioare și, în minutul 85, au cântat, în cor, Inno di Mameli. Un fior pentru oricine ascultă, pentru prima oară, cântecul național al statului-gazdă de la acest Euro. Și o promisiune că acest Campionat European poate fi ceva special în peisajul U21.

PROGRAMUL GRUPEI C LA EURO U21 2019

Marți, 18 iunie

  • 19:30 - ROMÂNIA - Croația (Serravalle, San Marino)
  • 22:00 - Anglia - Franța (Cesena)

Vineri, 21 iunie

  • 19:30 - ROMÂNIA - Anglia (Cesena)
  • 22:00 - Franța - Croația (Serravalle, San Marino)

Luni, 24 iunie

  • 22:00 - ROMÂNIA - Franța (Cesena)
  • 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)

VEZI ȘI:

AICI ai programul, rezultatele live și clasamentele actualizate de la EURO 2019

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
920460267991661
Adrian Raul  •  17 Iunie 2019, 19:42

Presupun ca dupa ce au stat la cozile kilometrice spectatorii au strigat in cor demisia ministrilor si a primului ministru si chiar presed. Italiei a iesit in conferinta sa ceara acest lucru... cum? nu? ..pai ce tara ieuropeana mai e si asta? :))

babahuda
babahuda  •  17 Iunie 2019, 19:14

frumos articol..se poate si as nu stilul vraancenesc si apostolesc ..

Vezi toate comentariile (2)
Comentează