Articol de Eduard Apostol, Ionuţ Iordache - Publicat luni, 25 martie 2024 00:34 / Actualizat luni, 25 martie 2024 11:15
Miodrag Belodedici, 59 de ani, este alături de naționala României la Madrid pentru amicalul cu Columbia și a rememorat momente ale marii victorii de acum trei decenii din America. „Căprioara din Carpați” a mărturisit că liderul sud-americanilor din anii '90, Carlos Valderrama, i-a ajutat pe „tricolori”!
- România - Columbia are loc pe 26 martie, pe Metropolitano din Madrid. Meciul se va juca de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1
- Reporterii GSP Eduard Apostol și Ionuț Iordache sunt la Madrid și transmit toate informațiile care contează despre România - Columbia.
Columbia - Românie este superamicalul anului pentru naționala tricoloră, marți seară, la Madrid, pe "Civitas Metropolitano", de la ora 20:30, un ceas mai târziu la București. Delegația noastră a ajuns în capitala Spaniei, iar printre invitați s-au numărat Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu, Gino Iorgulescu, dar și oficialii de rang înalt de la FRF.
Printre ei Mihai Stoichiță și Miodrag Belodedici, care au dialogat cu presa din România la descinderea la hotel.
VIDEO. Mihai Stoichiță la Madrid: „Hai să nu ne mai uităm la spectaculos, bravo lor, dar să privim și la salahori”
Mai întâi, Stoichiță, președinte al Comisiei Tehnice federale, a deschis dialogul, evidențiind prezența alături de „tricolori” a doi celebri antrenori, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu. Cei doi au dialogat cu jucătorii la București.
„Este și un stimul pentru băieți, să aibă alături foști mari fotbaliști. Amândoi au vorbit cu jucătorii, le-au adresat cuvinte de încurajare, de îmbărbătare, pentru ceea ce va urma, dar și de apreciere, pentru calificarea la Euro.
Să sperăm că va fi un jucător (marți seară) care va face ceea ce a făcut Adi Ilie sau Hagi sau Răducioiu. Hai să nu ne mai uităm la spectaculos, bravo lor pentru ceea ce au făcut!, dar să ne uităm și la salahorii care erau la vremea respectivă. Cu Stelea în frunte, cu Prodan, Dumnezeu să-l odihnească!, cu Belo... Uite-l! Belo, vino încoace!", a reacționat Stoichiță la Madrid.
Miodrag Belodedici nu-l poate uita pe pletosul Carlos Valderrama: „Dacă nu juca, era mai rău pentru noi”
Belodedici a jucat în acel România - Columbia (3-1) de vis, care a deschis seria marilor victorii de la Mondialul american din 1994. Sud-americanii erau văzuți drept marii favoriți ai competiției, în accepțiunea legendarului Pele, însă Răducioiu (2) și Hagi au semnat golurile unui succes istoric.
55 de meciuriși 5 goluri a adunat Belodedici pentru România, dublu câștigător de Champions League cu Steaua și cu Steaua Roșie Belgrad
Columbia lui Valderrama, Asprilla, Rincon și Valencia era pulverizată de ceea ce avea să devină Generația de Aur. Apoi, patru ani mai târziu, la Mondialul din Franța, supergolul lui Adrian Ilie a făcut diferența în partida cu sud-americanii. În prezent, Columbia este neînvinsă de doi ani și a adunat 20 de meciuri fără eșec!
111 meciuriși 11 goluri a adunat Valderrama pentru Columbia, cele mai importante echipe la care a evoluat fiind Montpellier și Valladolid
„Mi-aduc aminte cu bucurie de acel meci din America. Îl țin minte și pe Valderrama (n.r. căpitanul Columbiei). Dacă nu juca el, era mai rău pentru noi! Ne-a încetinit tot jocul! Toate baloanele trebuiau să ajungă la el, astfel a fost mai ușor de contracarat.
Dacă nu juca, era mai greu pentru România. Pe vremea aia, aveam individualități, acum... Mai greu!", a declarat Belodedici, în prezent director în cadrul FRF.
Citește și alte știri despre echipa națională a României:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”