FOTBAL  »  NATIONALA  »  CALCULE

SIMULARE // Liga Naţiunilor ne îndepărtează de EURO! Cum ar arăta grupele horror » Am avea nevoie de un noroc imens pentru una accesibilă

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat joi, 13 septembrie 2018 11:56

Dacă acum s-ar efectua tragerea la sorţi pentru preliminariile CE 2020, România ar cădea în urna a 4-a și am avea nevoie de mare noroc pentru a prinde o grupă cât de cât accesibilă!

Cine crede că Liga Naţiunilor e, de fapt, doar o formă oficială a unor partide amicale, aşa cum au lăsat să se înţeleagă inclusiv persoane importante din FRF, atunci se păcăleşte.

Una dintre mizele acestei competiţii, care măcar pentru România chiar contează enorm, e că în funcţie de configuraţia grupelor din cele 4 divizii ale Nations League se va realiza repartizarea echipelor în urnele valorice pentru tragerea la sorţi în preliminariile Campionatului European 2020. 

Am fi în urnă cu Luxemburg!

După disputarea unei treimi din Liga Naţiunilor, România o ia, de fapt, la vale şi dacă în acest moment s-ar termina această competiţie, atunci am fi în urna a 4-a la tragere! Acolo unde s-ar afla şi Luxemburg!

Cum din cele 10 grupe se vor califica direct la Euro primele două clasate, practic ne-ar fi extrem de greu să găsim în rândul celor 3 adversari din urnele de deasupra noastră două echipe accesibile, peste care să terminăm şi să mergem la turneul final.

Din prima urnă e imposibil de accesat o astfel de naţională. Din urna a doua, marea majoritate sunt, ca valoare, peste noi. Exemple: Croaţia, Rusia, Danemarca, Bosnia, Ţara Galilor, Turcia.

Plus că dacă nu vom sălta în clasament în Liga Naţiunilor, atunci ne vom alege cu încă un adversar tare şi din urna a 3-a. Exemple: Suedia, Serbia, Austria, Irlanda. O grupă gen Franţa, Croaţia, Suedia, România, Georgia, Kazahstan ar fi extrem de probabilă. Şi, în acelaşi timp, extrem de rea!

Practic, pentru a găsi o grupă accesibilă ar fi nevoie de un noroc imens. Doar alese cu mâna adversarele din fiecare urnă ar produce pentru noi o variantă bună pentru a ne califica: Polonia, Irlanda de Nord, Finlanda, Andorra, Gibraltar.

Urnele pentru preliminariile Euro 2020 pe actuala configuraţie din Liga Naţiunilor

URNA 1
Franţa
Germania
Spania
Belgia
Portugalia
Anglia
Italia
Olanda
Polonia
Elveţia

URNA 2
Croaţia
Islanda
Rusia
Bosnia
Danemarca
Ţara Galilor
Turcia
Ucraina
Cehia
Irlanda de Nord

URNA 3
Slovacia
Suedia
Austria
Irlanda
Scoţia
Serbia
Finlanda
Muntenegru
Bulgaria
Norvegia

URNA 4
Albania
Israel
Grecia
Ungaria
ROMÂNIA
Estonia
Cipru
Slovenia
Lituania
Luxemburg

URNA 5
Georgia
Kosovo
Macedonia
Belarus
Andorra
Feroe
Liechenstein
Armenia
Azerbaidjan
Letonia

URNA 6
Moldova
Kazahstan
San Marino
Malta
Gibraltar 

Două variante de grupă extrem de complicată

Varianta 1
Franţa, Croaţia, Suedia, România, Georgia, Kazahstan
Varianta 2
Spania, Rusia, Serbia, România, Belarus, Moldova

Două variante de grupă la îndemână

Varianta 1
Polonia, Irlanda de Nord, Finlanda, România, Andorra, Gibraltar
Varianta 2
Elveţia, Cehia, Norvegia, România, Feroe, San Marino

Cum ajungem în urna a 3-a

Pentru a urca o treaptă faţă de momentul actual, avem nevoie:

  • fie să terminăm pe primul loc în Liga Naţiunilor, caz în care am fi sigur în urna a 3-a;
  • fie să terminăm pe locul 2, dar să avem unul dintre primele două punctaje între ocupantele locurilor secunde în cele 4 grupe din Nations League.

2
decembrie e data la care va avea loc, la Dublin, tragerea la sorţi pentru stabilirea celor 10 grupe din preliminariile Euro 2020

21
martie 2019 e data la care vor debuta meciurile din preliminariile Euro 2020 şi se vor încheia pe 19 noiembrie

România în ultimele 4 preliminarii de Euro

EURO 2016 - calificare
1. Irlanda de Nord, 2. România, 3. Ungaria, 4. Finlanda, 5. Feroe, 6. Grecia
EURO 2012 - necalificare
1. Franţa, 2. Bosnia, 3. România, 4. Bulgaria, 5. Albania, 6. Luxemburg
EURO 2008 - calificare
1. România, 2. Olanda, 3. Bulgaria, 4. Belarus, 5. Albania, 6. Slovacia, 7. Luxemburg
EURO 2004 - necalificare
1. Danemarca, 2. Norvegia, 3. România, 4. Bosnia, 5. Luxemburg

ETAPA URMĂTOARE (11 octombrie): Lituania - ROMÂNIA, Muntenegru - Serbia.

CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (17)
10205182136349452
Marian Frunteanu  •  13 Septembrie 2018, 16:55

N-ar fi nici o tragedie ,am fi acolo unde meritam.Ca sa ne calificam n-ar trebui sa ne fie frica de nimeni .Mai terminati cu ,,daca " ala si daca e sa terminam in urna a IV a atunci sa fim barbati ,sa acceptam si sa-i dam bataie inainte.Prea mult dramatizam esecurile,prea putin se face de cei care ar trebui sa faca.

andrei.33
andrei.33  •  13 Septembrie 2018, 16:11

Si de ce e de mare miza liga natiunilor pt noi daca e clar ca sub locul doi nu ne iese nimic la aceasta competitie?

maxp
maxp  •  13 Septembrie 2018, 15:03
Postat de dinamo_fan pe 13 Septembrie 2018, 12:52

ar trebui sa ne obisnuim cu gandul ca nu ne vom califica la euro si sa facem echipa cu tnieri de la U21 pentru preliminariile urmatoare, sa renuntam la toti dinozaurii gen Pintili si Sapunaru carear avea 36-37 de ani la euro si 38-39 de ani la urmatorul modial si sa renuntam la eternele petarde gen Keseru, Chiriches, Chipciu samd si sa gadim in perspectiva pentru peste 4 ani, pentru peste 6 ani.

Culmea ca inclusiv pentru o eventuala calificare la Euro 2020 e nevoie sa se inceapa o oarecare reconstructie si sa se inceapa sa fie introdusi in echipa si jucatori de la Under 21. Cum zici tu, in locul celor de care intr-adevar nu avem nevoie. Ca degeaba promovam cate un tanar un meci si apoi il dam deoparte ca sa revenim la niste veterani care nici nu aduc nimic notabil in prezent, nici nu sunt de perspectiva. Noi nici nu schimbam da' si sacrificam calificari, e ceva total iesit din comun.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează